Astărăstoae: Voi propune sesizarea organismelor internaționale în cazul Adrian Năstase



Președintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a declarat că va propune, vineri, la Consiliul Național, sesizarea organismelor internaționale pentru ca independența profesională a medicilor să fie respectată și depunerea unei plângeri la CSM împotriva anchetatorilor în cazul Adrian Năstase.
Președintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, susține că instituția pe care o conduce va decide în cadrul Consiliului Național de vineri cum va reacționa împotriva instituțiilor statului care au pus presiune pe medici, referindu-se la cazurile doctorilor Ștefan Brădișteanu și Ioan Lascăr, propunând sesizarea organismelor internaționale pentru ca independența profesională a medicilor să fie respectată, dar și o plângere la CSM împotriva celor care au condus ancheta împotriva medicilor care l-au îngrijit pe Adrian Năstase, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vom discuta mâine (n.r. – vineri) și despre ceea ce s-a întâmplat cu profesorul Lascăr, președintele Colegiului Medicilor București, și cu doctorul Brădișteanu. Mai corect, vom vedea cum vom reacționa împotriva acestor abuzuri și atacuri ale unor instituții create ca să respecte legea și care sub diferite tertipuri încearcă să realizeze presiuni împotriva medicilor. Pentru că nu este un lucru izolat, nu s-a întâmplat aici, se întâmplă peste tot în țară. Institutul de Cardiologie din Iași nu a funcționat două zile pentru că DNA cu mascați, cu jandarmi, a luat toate datele, inclusiv cele medicale, a ținut echipa de chirurgi peste 8 ore și apoi profesorul Tinică a operat cu jandarmul la ușă și polițistul în sala de operații”, a declarat, joi, Vasile Astărăstoae, într-o conferință de presă susținută la Constanța.
El a spus că vor fi sesizate organismele internaționale pentru a pune presiune pe autoritățile din țara noastră să respecte independența profesională a medicilor și va solicita CSM să analizeze modalitatea în care a fost făcută ancheta în privința medicilor Ștefan Brădișteanu și Ioan Lascăr.
„Vom sesiza toate organismele internaționale, vom sesiza colegii noștri din celelalte țări din Uniunea Europeană, organismele lor profesionale, pentru a ne acorda susținere ca să facem influență asupra guvernelor lor și a Guvernului României și Legislativului din România în așa fel încât independența profesională să fie respectată. Vom solicita CSM să analizeze modalitatea prin care s-a realizat ancheta împotriva doctorului Brădișteanu, a profesorului Lascăr și a celorlalți medici și măsurile pe care le iau ca astfel de abuzuri să nu se mai întâmple. Voi propune aceste lucruri, voi asculta ce spun colegii noștri și împreună vom lua o decizie la Consiliul Național”, a menționat președintele Colegiului Medicilor.
El a mai spus că instituția pe care o conduce nu va solicita demisii ale persoanele implicate în acest caz, dar că ia în calcul să-i acționeze în instanță pe cei responsabili.
„Nu cerem nicio demisie, nu cerem decât să își facă fiecare instituție datoria atât și nimic mai mult. Ceea ce într-adevăr vom vedea dacă avem cale legală să-i sancționăm pe cei care au făcut aceste declarații, pe doamna Macovei, pe doamna Kovesi. Vom vedea dacă putem să-i dăm în judecată. Dacă avem această posibiltate, o vom face”, a mai spus Vasile Astărăstoae.
El susține că ceea ce s-a întâmplat în cazul doctorului Șerban Brădișteanu nu reprezintă altceva decât o încercare de a pune presiune pe corpul medical.
„Ceea ce s-a întâmplat în cazul Brădișteanu, a chema, a suspiciona, a acuza fără să ai o probă, nu este altceva decât o încercare de a pune presiuni asupra corpului medical. Nu știu de ce, dar fac și eu o legătură. Dacă a doua zi trebuia să se facă o expertiză medico-legală dispusă la acel caz și cu o zi înainte medicii care tratează sunt chemați la DNA, îmi pun o întrebare, oare nu e un mesaj care se trimite către comisia de expertiză, că dacă nu iese rezultatul pe care îl dorim noi s-ar putea să fiți chemați la DNA?”, a afirmat Astărăstoae.
Președintele Colegiului Medicilor din România a ținut să-i transmită un mesaj și premierului Victor Ponta, solicitându-i să creeze o protecție reală a medicilor prin pârghiile pe care le deține astfel încât aceștia să nu mai poată fi supuși abuzurilor.
„În privința mesajului lui Victor Ponta că este alături de noi, în loc de vorbe așteptăm fapte pentru că are la îndemână pârghiile legislative și cele executive în așa fel încât să creeze o protecție reală a medicilor încât instituțiile represive ale statului care au încă o mentalitate dinainte de 1989 sau unele grupări politice să nu poată să aducă atingere demnității corpului profesional medical”, a explicat Vasile Astărăstoae.
Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România se va întruni vineri la Constanța.
Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în urma căreia acesta a fost internat și operat la Spitalul Floreasca din București, a generat unele suspiciuni în spațiul public legate de îngrijrile de care ar fi avut nevoie fostul premier și de diagnosticul lui.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a declarat că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul lui Năstase, având în vedere că a fost pus de medicul Șerban Brădișteanu de la Floreasca, fost senator PSD și cercetat pentru corupție.
Ulterior, DNA a început urmărirea penală a lui Brădișteanu și a trei ofițeri de poliție care, potrivit procurorilor, ar fi îngreunat și încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție lui Adrian Năstase.
La DNA a fost audiat, în calitate e martor, și medicul Ioan Lascăr, tot de la Spitalul Floreasca și tot din echipa care l-a operat pe fostul premier Adrian Năstase.