Astărăstoae: E de câțiva ani o campanie împotriva medicilor, care s-a intensificat în ultimele luni

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat, cu referire la descinderile de marți vizând medici și farmaciști suspectați că au emis rețete false, că de câțiva ani se desfășoară o campanie împotriva medicilor, care s-a intensificat în ultimele luni.”Regret că un eveniment care într-o țară normală ar fi constituit cel mai important eveniment din acea zi, pentru că este un eveniment legat de sănătate și de medicul de familie, cred că astăzi va fi acoperit”, a spus Astărăstoae, la conferința Mediafax Talks, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Medicului de Familie.El a precizat că evenimentul va fi acoperit de „circul” și de „campania care a început de câțiva ani, dar care s-a intensificat în ultimele luni, împotriva medicilor, indiferent de specialitate, începând de la medici de familie, până la unii care reprezintă repere în profesia medicală”.”Părerea mea este deja formată, de cel puțin cinci ani asistăm la o campanie bine dirijată împotriva corpului medical, în care intervin atât serviciile secrete, cât și instituțiile de forță, Procuratura. Din experiența mea, în afară de perioada Gheorghiu Dej, când Stalin începuse campanie împotriva medicilor, nu am cunoscut asemenea campanie. Mai spunea ceva Dejeu, în ’97, că ar trebui verificați trei medici pe județ”, a mai spus Vasile Astărăstoae.

Recomandări

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Laura Blanaru, președinta Clubului Sportiv Alessia Athletic, a demarat o campanie umanitară prin care a strâns 4.000 de euro într-o oră, pentru o tânără foarte bolnavă