Ăsta nici în beție n-a fost genial

Niciodată n-am fost mai sigur de o înfrângere a Naționalei în preziua meciului, martori fiindu-mi toți cei care au ascultat Radio Top în dimineața de vineri. Mai mult, rolurile s-au inversat, scepticul Sorin Avram fiind de serviciu la capitolul „optimism nejustificat”, el ținând-o sus și tare p-aia cu „nu pierdem cu sârbii”. Nici eu nu vedeam mai departe de un 2-0 sau 3-1, varianta a doua fiindu-mi cea mai dragă, în ideea că vom ataca și noi cât de cât, că vom înscrie și un gol, ceea ce ar fi confirmat și ideea de spirit ofensiv, și pe cea de oarecare eficacitate. Pe teren, lucrurile aveau să stea cu totul altfel, edificator fiind comentariul (de altfel, la fel de prost ca jocul nostru) de la începutul reprizei a doua: „Au trecut 8 minute din această repriză și noi încă nu am trecut de centrul terenului”. Înainte de a ajunge la obligatoriile înjurături la adresa lui Mutu, câteva cuvinte despre Răzvan. Mai întâi, nu cred că tactica preconizată a fost una defensivă. Dincolo de nebunia din jocul sârbilor, care doar asta știu: să atace și iar să atace, cred că Răzvan, cu premeditare, i-a băgat în teren pe toți maimuțoii emblematici ai „epocii Pițurcă”, pentru a ne convinge că nu mai au ce căuta la lot. Iar când zic „maimuțoi”, mă refer la Chivu, „căpitanu’” (lu’ Pește prăjit), de ale cărui ifose m-am săturat până-n gât, de rudimentarul Rădoi și de greoiul Goian. Peste toți, Mutu, legenda aparent vie a fotbalului românesc actual, exemplul de ratare în viață, din orice unghi ai privi-o. Dacă Răzvan a vrut să ne demonstreze de ce ăștia sunt numai buni de lăsat la vatră, i-a reușit perfect mutarea. Ar fi exact momentul să-i facem uitați, rușinea de sâmbătă încheind un ciclu de umilințe cu nimic mai prejos decât acest 5-0, cât timp danezii ne-au dat tot 5, dar la noi acasă, unde ne-au mai desfigurat, cu doar 3, și lituanienii. Dacă la tineret am luat tot 5, de la letoni, acesta chiar pare un accident. La Naționala mare, nu-i accident, ci deja tradiție. La urmă, câte ceva despre Mutu, pe care spuneam la început că o să-l înjur. M-am răzgândit: nu merită nici atât. De ce să-l înjuri pe unul care nu există!? Iar atunci când se preface viu, e doar ca să mai stoarcă un pic de compasiune de la cei slabi de înger. Bate cârciumile ca Ronaldinho? Da, dar nu uitați că „Dințosul”, între două evadări de câte o lună la Rio, juca vreo 10 luni ca dementul. Ăsta, Mutu, când a jucat? Și ce? Când a dat el vreun gol ca Ibrahimovici? Când a murit pe teren ca Cristiano Ronaldo sau ca Zidane? Când a adus vreun trofeu? Și cui? Când s-a calificat în vreun turneu final? Și-atunci cum naiba să aștepți miracole de la ăsta? De la un „loser” perfect. Mutu s-a despărțit urât de Națională, autoservindu-se cu un cartonaș și dispărând apoi ca măgarul. Prilej cu care și Naționala, și noi, ne despărțim definitiv de Mutu, unul care nici la băut n-a avut fărâmă din geniul lui Gascoine sau Gicu Dobrin.