O greșeală mai veche de întrebuințare a limbii, frecvent întîlnită și astăzi în vorbirea neîngrijită, constă în utilizarea conjuncției ca să în situații în care numai folosirea lui să este suficientă și corectă: „Noi încercăm ca să reciclăm explozibilul”, „În două săptămîni trebuie ca să-mi iau brevetul de pilot”, „Eu nu pot ca să intru în lucruri în care știu că nu aș da randament” (OTV, 14 septembrie 2006); „E cu totul altceva ca să fie încarcerați oameni […] și autoritățile să nu știe” (Radio România Actualități, 8 iunie 2006).
Întrebuințarea corectă a conjuncției compuse ca să este limitată la construcțiile care exprimă scopul, cum ar fi, de exemplu: Mă antrenez ca să cîștig, Învăț ca să iau examenul etc. În toate celelalte situații normele limbii literare nu admit pe ca între două verbe dintre care al doilea este la conjuctiv. Corect este deci: încercăm să reciclăm, trebuie să-mi iau brevetul, nu pot să intru, e cu totul altceva să fie încarcerați. Apariția lui ca este posibilă în aceste cazuri (în construcții care nu exprimă scopul) numai dacă între cele două verbe se intercalează alte cuvinte: E posibil ca mîine seară să plouă.
Cauza abaterii de la norma enunțată mai sus este în legătură directă cu cele două funcții pe care le poate îndeplini simultan conjuncția să în cadrul enunțului, și anume, funcția de marcă a modului conjunctiv (eu să cînt, tu să cînți, el/ea să cînte etc.) și cea de marcă a raportului de subordonare între propozițiile pe care le delimitează (de ex., Stiu să cînt). Apariția constantă a lui să în propozițiile principale (Să vii la mine!, Să nu întirzii! etc.), unde posibilitatea de a funcționa ca marcă raportuală este exclusă (în propozițiile principale, conjuncția să este asociată numai cu modul conjunctiv cu valoare de imperativ), are drept urmare o slăbire a valorii conjuncționale a acestui conectiv frastic. Altfel spus, vorbitorii (chiar unii dintre cei cu o pregătire superioară) nu mai simt acest jonctiv ca reprezentînd o marcă suficient de clară a raportului de subordonare dintre propoziții. Ilustrativă, din acest punct de vedere, este și situația în care un student, aflînd că în teza scrisă la proba de limba română a făcut o singură greșeală, comentează: „Asta e, pot ca să greșesc și eu o dată” – comițînd astfel, fără să-și dea seama, cea de-a doua greșeală.
Dacă apariția conjuncției ca să în locul lui să este curentă, plasarea, de asemenea greșită, a prepoziției pentru în apropierea grupării ca să – cf. „Îmi pare bine pentru că am reușit ca să vă prind. (Europa FM, 12 octombrie 2006)” este mai rar întîlnită, amintind de vorbirea personajelor lui Caragiale: „Onorabile domn, permite-mi pentru ca să-ți prezint pe cetățeanul Dumitrache Titircă.” Marele scriitor semnalează și combate prin satirizare tendința folosirii greșite a conjuncției ca să: înlocuirea acesteia cu pentru ca să, grupare conjuncțională care exprimă în modul cel mai clar sensul final, pune și mai mult în evidență greșeala.
Construcțiile combătute de Caragiale nu au fost total abandonate, iar apariția lor astăzi în vorbirea neîngrijită continuă să fie la fel de supărătoare din punctul de vedere al limbii literare. E bine deci să le evităm.
