După articolul de marți din această rubrică, m-am pomenit cu o întreagă delegație de domni (trei la număr) arbitri. Nu, nu la ziar, cum ar fi fost normal, ci la… școală! La Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, acolo unde se află Cartea mea de Muncă de vreo 16 ani. Domnii, probabil aflați într-o stare de confuzie generalizată (scrisesem, de altfel, că încurcaseră în meciul incriminat zona careului cu aia din afara lui, dovadă penalty-ul acordat gazdelor) s-au prezentat la un liceu spre a cere socoteală pentru un articol care nu fusese publicat în Anuarul instituției, ci într-un ziar care ființează la o cu totul altă adresă. Să trecem peste amănuntul ăsta care ține, cumva de o minimă educație (că de unde nu-i…) și să trecem la fond: domniile lor, ați înțeles, alcătuiau tocmai brigada despre care scrisesem, și care oficiase la meciul Frasin – Mihoveni. Pe fond, solicitarea era să-mi cer public scuze pentru ceea ce scrisesem, respectiv că unul dintre tușieri puțea a băutură. Tonul agresiv al întregii bande, pardon, rectific, delegații („Cum ți-ai permis, mă, să scrii dacă nici n-ai fost la meci?!” – hai, le răspund acum: „Uite-așa!”) m-a făcut să tai scurt dialogul și să-i trimit (nu, nu acolo unde vă gândiți!) la carte, la muncă în general, adică să învețe și apoi să-și găsească o meserie cinstită. Și reiau și acum acest îndemn, că văd că băieții mă citesc. Revin la relatare: mi-au predat vreo cinci foi scrise, din care am aflat că „Nici unul nu ERAU sub influența…” (corect: „ERA”), că „A-ȚI scris acel articol…” (corect: „AȚI”) și încă multe, deloc mărunte, asemenea. Pe lângă foile scrise de cei trei, tot ’mnealor mi-au înmânat și un așa-numit „Raport SUPLINENTAR” (!) comis de observatorul partidei-minune, numitul… ăăă, …, iertați, boieri dumneavoastră, cum dracu’ să știu eu cum îl cheamă, dacă domnul observator însuși (autorul operei literar-fotbalistice) habar n-are!? Dovada: opera începe cu „Subsemnatul „CHIFOREC Vasile” și se încheie cu „Observator CHIFORIEC Vasile”!!! Moment din care bănuiesc că nu mai miră pe nimeni că același domn, pe parcursul raportului „SUPLINENTAR”, zice că eu am folosit cuvinte „JIGNICTOARE”, că domnii ăia trei nu erau sub „INFLUIENȚA” băuturii, iar spre final recurge la o metaforă care mai degrabă se încadrează la categoria „viol asupra limbii române”: „…consider TENDIȚIO-ASE” (v-ați prins că are și o despărțire în si-labe de mare inspirație!).
Mai rămân și vreo două chestii serioase de rezolvat, la care chiar solicit eu acum răspuns oficial de la Asociația Județeană de Fotbal. De ce arbitrează aceeași brigadă două meciuri la rând? Adică și pe cel de juniori și pe cel de seniori? N-or fi oare obosiți încât iau decizii de parcă ar fi beți? Că până și observatoru’ lu’ jocu’ (am scris pe limba lui!) zice că „PE ALOCURI LA AMBELE (că „ambelor” face gâlci, ă?) ECHIPE NU LE-A CONVENIT ARBITRAJUL” (!?!). Și încă una: nu există o limită minimă de înălțime la arbitri? Că parcă ăla mai nervosu’ era mai mic decât mine… iar eu sunt mic rău, abia de am 1,67 m!
La urmă, iată și scuzele: da, deloc stimați domni arbitri, recunosc public că am greșit, spunând în articol că era unul dintre voi beat, drept pentru care, tot public, vă cer scuze. Vă reamintesc și vorba din bătrâni care zice că „din beție se mai trezește omul, dar…”, iar la final, dacă tot mă amenințați ghiolbănește („…pentru a stinge conflictul pe cale pașnică…” – zău, mă?, da’ calea ailaltă cum ți-o imaginezi, flăcău?) vă mai recomand o dată să vă orientați spre un loc de muncă în care să nu riscați ca mii de glasuri să strige în cor „Hoții, ho-ții!”.
