Aspro strebar

Șansa „râului blestemat” a fost tocmai condiția lui de apă frontalieră. Rigorile grănicerești și convențiile internaționale au limitat accesul și au îngrădit excesele, începând cu braconajul și terminând cu poluarea: deși vidanjează, indirect, ditamai Cernăuțiul și Iașii, Prutul rămâne (comparativ cu starea altor ape românești) unul dintre cele mai curate râuri. Și năbădăios peste măsură! Urmele-martor săpate în maluri și peturile rămase agățate în vârful sălciilor arată că, din când în când, își iese spectaculos din matcă, tencuind cu nisip mărunt și albicios trunchiurile contorsionate ale copacilor de pe maluri.
Am aruncat și toamna asta, ca-n toate toamnele și-n toți anii, undițele într-un cot aflat undeva spre Gorban, la limita județului Iași cu Vasluiul. Ciudat: firul de nailon nu mai era purtat în aval, de parcă râul își încetase alunecarea spre Dunăre. „D-apoi, domnu’, ăsta nu mai e Prut, acum e Pruteț” – m-a lămurit un grănicer: la vremea inundațiilor, au năboit puhoaiele și au tăiat-o direct, unind două meandre și… mutând mai către est frontiera de stat. Să fie un semn? Prin voia Domnului, iată că șase hectare din trupul Basarabiei s-au întors la patria-mamă. Prutul corectează geografia Ribbentrop-Molotov!… Față de breasla pescarilor, râul se arată mofturos și plin de hachițe. Ba crește vijelios, ba scade într-un ceas-două, ba-i prea limpede, ba nespus de turbure – astfel ocrotindu-și popoarele de pești. Săptămâna trecută am prins mreană după mreană, somotei, plătici, ademenindu-le cu hâda larvă „vetrică” procurată la preț de delicatesă de la sătenii din Frăsuleni specializați în branșă (comandă telefonică, 200 de bucăți fac 60 de lei noi fără TVA – de, distracția costă). Marți am ajuns din nou în capătul ascuns și sălbatic al peninsulei de la Grozești, unde doar Poliția de Frontieră de mai poate dibui prin termo-viziune.
De astă dată, Prutul e nesimțit și inert… Trece, pe malul celălalt, o căruță basarabeană. Sunt întrebat de peste râu dacă „azi merge”. Răspund rușinat: „Trei mrene mici.” „Le-i fi numărat cum se numără la voi în Parlament, hi, hi, hi, diii, căluțule!” – mi s-a dat peste nas într-o perfectă limbă… moldovenească. Niciodată, când arunci undița-n Prut, nu știi ce pește îți va vizita cârligele: mai toate speciile și varietățile populează străfundurile bătrânului Pyretus. De aici și unicitatea pescuitului în zonă; vetrica, irezistibilă momeală, tentează și mreana, și cleanul, plătica, morunașul, crapul și…și… Din nefericire, și fusarului, aspro strebar, calamitatea cât un deget care înghite cârligul până-n mațe, după care face pe mortul și n-ai habar că ții degeaba scula în apă, așteptând peștișorul de aur. Bătrânii „riverani” spun oftând că „dacă mușcă fusarul, strânge-ți sculele și du-te acasă”. Ceea ce, nu odată, am și făcut. „Aspro strebar”, peștișor mărunt, fără cea mai mică importanță economică, a devenit coșmarul pescarilor. Toți ar vrea să-l evite, dar n-au cum: orătania țepoasă și colțoasă, ceva mai groasă decât un pix, se repede la cârlig, îl soarbe până-n duoden și, ca să i-l scoți, n-ai altă cale decât să-l decapitezi și să-l arunci.
Desigur, nici cu cârligul rămas în mațe, nici făr-de cap, fusarul n-are cum și de ce să fie returnat în Prut, așa cum te obligă Ordonanța de Urgență 236/2000, anexa 5. Mister de ce trebuie ocrotită cea mai numeroasă, agresivă și dăunătoare specie (se hrănește cu icrele celorlalți pești, infinit mai prețioși), care pur și simplu a năpădit și parazitează râul. Marea ciudățenie este, însă, alta: Hotărârea de Guvern 1207/2003, care aprobă „Regulamentul de exercitare a pescuitului pe râul Prut” spune pe dos, sau, mai exact, înșiră interdicțiile, dar nu menționează nicăieri fusarul. Formula este „speciile de pești care nu-s prevăzute mai sus sunt libere la pescuit la orice dimensiune”. Deci, și „aspro strebar”. Îl ocrotește însă, pe plan european Convenția de la Berna din 1993. Așa că, descurcă-te cu legi care se bat cap în cap! Viață de pescar!