Aspirina reduce riscurile cardiovasculare diferențiat pe sexe



Aspirina reduce riscurile cardiovasculare diferențiat pe sexe
Aspirina reduce riscurile cardiovasculare diferențiat pe sexe

Aspirina reduce riscurile cardiovasculare dar în mod diferit la bărbați față de femei, potrivit unui studiu publicat marți, în Journal of the American Medical Association, informează AFP.
La bărbați, aspirina diminuează pericolul producerii unui infarct de miocard cu 32%, iar la femei reduce riscurile de accidente cerebro-vasculare cu 17%, potrivit analizei a șase studii realizate la Universitatea Duke din Carolina de Nord, Statele Unite.
Studiile au fost făcute asupra unui total de 95.456 de persoane (44.114 de bărbați și 51.342 de femei).
„Aceasta este o veste bună pentru că, până acum, majoritatea studiilor arătau că aspirina reducea riscurile cardiovasculare doar la bărbați, ceea ce explică reticența medicilor de a o prescrie femeilor”, a subliniat Jeffrey Berger, cardiolog la Univeristatea Duke și principalul autor al studiului.
El a recomandat efectuarea unor studii suplimentare, pentru o mai bună înțelegere a răspunsurilor cardiovasculare la aspirină, diferențiate pe sexe.
În general, femeile care iau zi de zi doze mici de aspirină au cu 12% mai puține șanse să sufere un accident cardiovascular, un infarct sau un atac cerebral, față de cele care nu iau acest medicament. Pentru bărbați, acest procent este de 14%, se mai arată în raport.
Jeffrey Berger a avertizat, însă, că administrarea de aspirină prezintă riscul de apariție a unor hemoragii gastro-intestinale. Se estimează că acest pericol sau cel al reacțiilor alergice la aspirină afectează mai puțin de 5% din populație.
Chiar dacă virtuțile profilactice ale aspirinei sunt cunoscute de multă vreme, medicamentul „nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar potrivit și exercițiul fizic”, în prevenirea riscurilor cardiovasculare, a insistat doctorul Berger.