Aspirina, în doze moderate, reduce mortalitatea la femei



Aspirina, în doze moderate, reduce mortalitatea la femei
Aspirina, în doze moderate, reduce mortalitatea la femei

Aspirina în doze moderate reduce net riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare la femeile mature, potrivit unui studiu recent.
Acest studiu, efectuat timp de 24 de ani pe un eșantion de 79.439 de femei, arată că cele care au luat aspirină în doze mici și moderate și au diminuat riscul de deces cu 25 la sută în comparație cu celelalte.
Riscul de deces din cauza unor boli legate de inimă sau din cauza unui cancer, principalele cauze ale mortalității femeilor din SUA, a scăzut cu 38 la sută, respectiv 12 la sută, în grupul femeilor care au luat aspirină, precizează studiul apărut în Archives of Internal Medicine.
Potrivit lui Andrew Chan, principalul autor al studiului, „utilizarea aspirinei pe o perioadă cuprinsă între unul și cinci ani este asociată unei scăderi importante a mortalității din cauza bolilor cardiovasculare”.
Acest cercetător de la Școala de Medicină a Universității Harvard a precizat totuși că rezultatele nu au fost observate decât la doze mici și moderate de aspirină. De asemenea, efectele medicamentului sunt mai importante la femeile mature și la cele care prezintă riscuri cardiovasculare mai mari. „În schimb, o netă diminuare a riscului de deces de cancer nu a fost observată înainte de zece ani de utilizare a aspirinei”, a adăugat Chan.
Dintre cele 79.439 de participante la studiul început în 1980, 45.305 nu au luat aproape niciodată aspirină, 29.132 au utilizat doze mici sau moderate (între unul și 14 comprimate de 325 de miligrame pe săptămână), iar 5.000 au luat peste 14 comprimate pe săptămână.
Autorii avertizează totuși că aspirina nu trebuie administrată preventiv, fără acordul unui medic.
Aspirina este cunoscută pentru proprietățile sale anticoagulante, ceea ce explică rolul ei în reducerea riscurilor cardiovasculare.
SURSA: www.evenimentul.ro



Recomandări

Spitalele din Rădăuți și Siret refuză noi doze de anticorpi monoclonali destinate tratamentului pacienților cu Covid

Spitalul din Rădăuți refuză noi doze de anticorpi monoclonali, pe motiv că nu are cui administra tratamentul
Spitalul din Rădăuți refuză noi doze de anticorpi monoclonali, pe motiv că nu are cui administra tratamentul