Aspirina, administrată zilnic în doze mici, reduce considerabil riscul de mortalitate cauzat de anumite tipuri de cancer comune, precum cel de colon și cel la prostată, potrivit unui studiu publicat, marți, în revista medicală britanică The Lancet, informează AFP.
Studii precedente au relevat faptul că aspirina, administrată în doze mici (75 de miligrame pe zi) pe termen lung, reduce cu peste o treime riscul de mortalitate cauzat de cancerul colorectal.
În cadrul noului studiu, cercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie au analizat dosarele medicale ale persoanelor suferind de mai multe tipuri de cancer, întocmite în timpul unor teste clinice, efectuate atât pe pacienți cărora li s-a administrat zilnic aspirină, cât și pe pacienți care nu primeau aceste doze zilnice. Aceste teste vizau prevenția cardiovasculară (infarct, atac de cord etc.), nu cancerul.
Pentru noul studiu, autorii au reținut opt teste efectuate pe 25.570 de pacienți.
În opinia cercetătorilor britanici, aspirina, administrată zilnic timp de 5-10 ani, așa cum a fost cazul în acele teste clinice, reduce riscul de mortalitate pentru toate tipurile de boli (inclusiv riscul de hemoragie fatală), cu circa 10%.
Potrivit acestui studiu, pe o durată de 20 de ani, reducerea riscului de deces cauzat de cancer este de 10% pentru cel de prostată, de 30% pentru cel pulmonar, de 40% pentru cel colorectal și de 60% pentru cel esofagian. Pentru cancerul esofagian, ca și pentru cel pulmonar, beneficiile se limitează la o singură categorie de tumori – adenocarcinom.
În opinia autorilor britanici, dacă toți oamenii ar fi tratați cu doze mici de aspirină pe o perioadă de 20-30 de ani, persoanele care urmează acest tratament vor avea, în jurul vârstei de 50 de ani, cele mai mari beneficii.
Studii complementare sunt necesare, afirmă cercetătorii, în special pentru a evalua impactul aspirinei asupra cancerelor feminine.
O perioadă de monitorizare de peste 20 de ani este indispensabilă pentru a verifica dacă mortalitatea cauzată de cancer nu va înregistra o creștere spectaculoasă la o vârstă mai înaintată, după încheierea tratamentului.
Aceste rezultate nu vor să sugereze necesitatea ca fiecare adult să înceapă imediat să ia aspirină, ci demonstrează doar beneficiile importante aduse de aspirină administrată în doze mici, pe termen lung, în ceea ce privește reducerea mortalității cauzate de mai multe tipuri de cancer comune.
Cancerul provoacă circa 1,7 milioane de decese, în fiecare an, în Europa.