Absolvenții studiilor universitare pot ocupa posturi în învățământ cu condiția promovării programului de studii psihopedagogice oferit numai de către departamentele pentru pregătirea personalului didactic din cadrul instituțiilor de învățământ superior.
În cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV), studenții care doresc o carieră în învățământ se pot adresa Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic – DSPP – noua denumire), structură a Facultății de Științe ale Educației.
Potrivit reprezentanților departamentului, “acesta oferă studenților posibilitatea de a avea o carieră didactică în domeniul de licență sau masterat pe care îl urmează”.
Programul pentru Pregătirea Personalului Didactic se desfășoară pe două niveluri, nivelul I (inițial) și nivelul II (de aprofundare), și asigură cursanților competențele necesare formării inițiale pentru o carieră didactică.
Programele de formare psihopedagogică se pot organiza atât pe parcursul studiilor universitare (modulul psihopedagogic), cât și în regim postuniversitar, pentru ambele niveluri de certificare.
La programele de formare psihopedagogică organizate pe parcursul studiilor
universitare se pot înscrie studenții Universității „Ștefan cel Mare” înmatriculați la studiile universitare de licență (pentru nivelul I) și de masterat (pentru nivelul II). Absolvenții studiilor universitare de licență care nu au urmat programul psihopedagogic în timpul facultății pot să parcurgă acest program în regimul cursurilor postuniversitare.
Admiterea
Prima sesiune de admitere în cadrul departamentului se desfășoară până la data de 31 iulie. Până la data de 23 iulie, candidații se pot înscrie, pe 25 iulie se vor afișa rezultatele, urmând ca până la 31 iulie să se facă înmatricularea. Taxa de înmatriculare este de 20 de lei. Lista cu actele necesare poate fi consultată pe www.dppd.usv.ro, la secțiunea admitere. A doua sesiune de admitere va avea loc în perioada 5-20 septembrie. Totodată, Facultatea de Științe ale Educației propune o a treia etapă, în perioada 1-15 octombrie, perioadă în care înmatriculările se vor desfășura concomitent cu înscrierile. Admiterea se face pe baza unui interviu, care se va desfășura la înscriere.
Cuantumul taxelor de studii aferente programului de formare psihopedagogică pentru anul universitar 2013-2014 este: pentru nivelul I sau II, zi – 350 de lei, iar pentru nivelul I și II, postuniversitar, zi – 1.500 de lei, respectiv 1.300 de lei/an.
Cursanții primesc „pașaportul de profesor”
Odată admiși, cursanții departamentului vor primi un „pașaport de profesor”. Pașaportul va fi completat cu datele cursantului, iar odată acesta vizat, deținătorii pot obține un Edu Card cu care vor primi 10% reducere la orice carte cumpărată din librăriile Alexandria.