Aspecte privind boala în viața omului

Un însoțitor inevitabil al vieții noastre este boala. Oricât am vrea s-o evitam, oricât ne-am strădui să ne păstrăm sănătatea, totuși, cândva, aceasta se va clătina și va cădea și, astfel ne vom îmbolnăvi, adică ne vom găsi în patul durerii: bătrâni, tineri și copii, bărbați și femei, buni și răi. Toți, fără nici o deosebire, trecem prin această “probă de foc” care este boala.
Dumnezeu îngăduie lipsurile și neajunsurile în viața noastră nu fără un scop anume; întotdeauna scopul lui Dumnezeu este relația noastră cu El. Durerea trupească are drept scop să ne determine a ne apropia de Hristos. Nu trebuie să fim dezamăgiți dacă Hristos ne refuză ceea ce Îi cerem și ne dă altceva mult mai important – mântuirea noastră sufletească. Sănătatea sufletească este infinit mai scumpă decât cea trupească.
Pentru trup, bolile sunt o băutură amară O nenorocire gravă, o boală grea și istovitoare ne nimicește egoismul, ne face să înțelegem că nu suntem nimic și totodată ne determină să ne gândim la Dumnezeul Cel uitat de noi, să ne pocăim, să ne plângem păcatele, să alergăm la duhovnic și cu durere în suflet să cerem dumnezeiasca milă, iar la sfârșit Sfânta Euharistie. Și atunci, dar numai atunci, sufletul nostru se va ușura și va reînvia din starea de morbiditate. E mai bine ca în toată viața de aici să fii bolnav cu trupul, dar cu sufletul să fii sănătos, decât să fii sănătos cu trupul, iar cu sufletul să fii neputincios.
Pentru trup, bolile sunt o băutură amară, iar, pentru suflet, o tămăduire mântuitoare. Așa cum sarea împiedică putreziciunea cărnii și peștelui și nu îngăduie să se zămislească într-însele viermii, tot așa orice boală ferește Duhul nostru de putreziciunea și descompunerea duhovnicească și nu îngăduie patimilor, ca unor viermi sufletești să se zămislească în noi (Sf. Tihon Zadonschi).
Cele mai grele păcate Bolile trupești curăță bolile sufletești (Schimonahul Macarie). În vremea bolii noi simțim că viața omenească este asemenea unei flori care se usucă aproape imediat după ce își desface petalele și asemenea unui nor, care se risipește și nu lasă nici o urmă.
Dacă te molipsești de vreo boală, nu te deznădăjdui și nu te împuțina cu duhul, ci mulțumește-i lui Dumnezeu, că El se îngrijește ca să-ți procure prin aceasta boală un bine (Avva Isaia).
Din lecția rostită către slăbănog: “Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14), cunoaștem că pricinile bolilor sunt de fapt păcatele noastre și că, prin urmare, cea dintâi lecuire împotriva lor constă, întotdeauna, nu atât în picăturile prescrise de doctori, cât în picaturile care curg dintr-o inimă zdrobită și înfrântă. Boala este urmarea îndepărtării harului lui Dumnezeu de omul căzut în păcat, care este moarte a sufletului și a trupului.
Cele mai grele păcate, care au îmbolnăvit aproape în întregime societatea creștină, sunt:
¨ mândria;
¨ neascultarea (ieșirea de sub ascultarea preoților duhovnici, implicit a Bisericii);
¨ ateismul și indiferența.
“Zis-a cel nebun întru inima sa: «Nu este Dumnezeu!»”. (Ps.52, 1)
În anii de pe urmă, spun Sfinții Părinți, trei păcate mari vor stăpâni și vor pustii tot pământul:
– necredința în Dumnezeu;
– mândria – izvorul sectelor;
– desfrânarea, cu toate fiicele ei.
Moartea sufletească Toate trei sunt simbolizate alegoric în Apocalipsa prin cei trei de șase – 666 (cap.13, 18). Aceste zile, prevestite de Sfânta Scriptura și de Sfinții Părinți, cu mulți ani în urmă, le trăim acum.
Moartea sufletească, produsă de aceste păcate grele, a dus la apariția bolilor în care vindecarea este aproape imposibil de realizat. În boală, înainte de a apela la doctori și medicamente, folosește-te de rugăciuni (Sf. Nil Sinaitul).
În vremea bolii, fiecare trebuie să se gândească și să spună: “Cine știe? Poate că în boala mea mi se deschid porțile veșniciei”. Cel ce se însănătoșește după boală, îndeosebi după una serioasă și primejdioasă, trebuie să simtă și să spună: “Mi s-a dat de sus un termen de amânare, ca să mă pocăiesc și să-mi îndrept viața potrivit poruncii lui Hristos”.
Pravila Bisericească ne mărturisește că:
– Boala este urmare a păcatului strămoșesc și ne servește ca introducere sau aducerea aminte de ceasul morții (Fac.3, 17 – 19). “În tot ceea ce faci, adu-ți aminte de cele de pe urmă ale tale și în veci nu vei păcătui”. (Sirah 7, 38)
Dumnezeu sloboade bolile sub diferite forme și scopuri, pe care Providența le urmărește pentru binele oamenilor:
– Prin boala unor oameni se arată lucrurile Providenței și atotputernicia lui Dumnezeu în lume. (Ioan 9, 3, 11, 4)
– Alteori, boala este un rău preventiv, spre a nu aluneca în păcate mai mari. (II Corinteni 12, 7 – 10)
– Iar alteori boala este o răsplată a păcatelor. (Exod. 15, 16 Ioan 5, 14)
Numai pe cei răi și nevrednici boala îi duce la deznădejde și păcat. Pe cei credincioși – ca pe Iov – ea îi încearcă și le sfințește trupul și sufletul, ca și lui Lazăr (Ioan 11, 1 – 44; Luca 16, 20 – 22). Să nu uităm că puterea lui Dumnezeu în cei neputincioși se desăvârșește și că prin multe suferințe ne este dat să intram în împărăția lui Dumnezeu.
“Fiule, în boala ta, nu fi nebăgător de seamă, ci te roagă Domnului și El te va tămădui. Depărtează păcatul, tinde-ți mâinile spre faptele cele drepte și-ți curățește inima de toată călcarea de lege”.
Pățirea minții și curățirea inimii “Să aduci tămâie și jertfă de pomenire din floarea tămâiei, și junghie jertfe grase, pe cât te ajută puterile. Apoi da rând doctorului, ca și pe el Domnul l-a făcut; și să nu se depărteze de lângă tine, fiindcă și el este de trebuință, că uneori izbânda este în mâinile lui. Că și el se roagă Domnului ca să-l ajute în meșteșugul lui și tămăduire să dea spre însănătoșirea bolnavului”.
“Cel ce păcătuiește față de Ziditorul sau să cadă în mâinile doctorului! Domnul scoate leacurile din pământ și omul înțelegător nu le disprețuiește.
Oare nu din lemn s-a îndulcit odinioară apa, pentru ca Dumnezeu să-și vădească puterea Sa? și El însuși a dat oamenilor știința, ca să Se preamărească întru lucrurile Sale cele minunate. Cu acestea vindecă doctorul și alungă durerea, iar spițerul pregătește din alifiile sale, așa încât lucrurile Domnului să nu contenească; și sănătatea, poruncita de El, să stăpânească pe fața pământului” (Sirah 38 , 4 – 15)
Esențial, pentru om în general și pentru cel bolnav în special, este ca el să obțină trezvia lăuntrică, păzirea minții și curăția inimii, singurele mijloace de a ne întoarce la harul desăvârșit al Duhului ce ne-a fost dat la început prin botez.
„Până la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea-i va răsări veselia”.
(www.biserica.org)