„A fost odată”, așa își intitulează recenta lucrare Aspazia Oțel Petrescu (născută în 1923) – fostă deținută politic timp de 14 ani – prietena și colega mea de liceu.
Pagini cu minunate descrieri ale naturii din Bucovina și Basarabia
După titlu s-ar crede că „A fost odată” ar fi o carte de povești. Da, este o carte de povești adevărate în care eroii nu sunt Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, ci oameni reali, adevărate modele de viață pentru tineri.
Lucrarea este structurată pe trei părți, „A fost odată”, care cuprinde nouă capitole, „Gânduri răzlețe”, alcătuită din șase capitole și „Din lumea necuvântătoarelor”, care conține șapte povestiri interesante, atrăgătoare, pline de tâlc și învățăminte.
Gândurile și întâmplările prezentate, aparținând fie autoarei, fie prietenilor ei redate prin numeroasele scrisori ale acestora, sunt o oglindă vie a unor vremi apuse, povești reale din tinerețe, fapte de viață dintre cele două războaie mondiale și nu numai, o adevărată istorie care nu se învăță la școală, dar din care oricine are ceva de învățat. De neuitat sunt paginile cu minunate descrieri ale naturii din Bucovina și Basarabia. Aflăm cu încântare despre felul de viață al elevilor de liceu, despre internatele de altădată, despre relațiile minunate dintre elevi și profesori (cine nu ar fi încântat de o profesoară ca d-na Oltea Cudalbu), impresionante sunt relațiile de prietenie trainică, de iubire sinceră și delicată relatate de Rodica Șcraba și Anatolie – care, cu atâta duioșie și profunzime, își cântă dragostea față de soția pierdută. Găsim în carte și situații cutremurătoare din perioada războiului, când refugiații erau prigoniți de sovietici, dar și de autoritățile române de atunci, mulți fiind deportați, aspecte din închisorile comuniste în care eroii au rezistat datorită credinței salvatoare care i-a unit și întărit în suferință, reușind să supraviețuiască prin demnitate și dragoste creștinească, prin dăruire jertfelnică.
Emoționante sunt paginile care redau stări sufletești sublime
„A fost odată” este un incontestabil document de epocă, o istorie care nu se învață la școală. Emoționante sunt paginile care redau stări sufletești sublime, capitole întregi ar merita să fie considerate antologice prin delicatețea stilului, plinătatea metaforei, plasticitatea portretului, autoarea dovedindu-se o talentată portretistă, iar portretele realizate modele de urmat, pilde vii mai ales pentru tineretul nostru de astăzi. În acest sens, de mare importanță mi se pare capitolul intitulat „Trei portrete”, respectiv subcapitolul „F.O.R.S. – ul și Forsiștii” (Frăția Ortodoxa Română Studențească) precum și capitolul „Confidențe”, subcapitolul „Din valul ce ne bântuie”. Aici, ca nimeni altul, autoarea, prezentând creștinismul lui Eminescu, a arătat cum le-a salvat poetul pe deținute din mlaștina deznădejdiei prin poezia „Rugăciune”, iar părintele Voicescu, fost deținut politic, vorbind despre Eminescu, poetul nostru cel de toate zilele care a considerat-o pe Fecioara Maria „maica spirituală a neamului romanesc”, a afirmat că versurile poetului erau adevărate file de acatist.
Iubire de neam, de țară și nestrămutată credință
Cartea este străbătută ca de un fir roșu de următoarele idei și sentimente: iubire de neam, de țară și nestrămutată credință.
Este o chemare profundă și sinceră la puterea de înțelegere a oamenilor, la dăruire până la jertfa de sine pentru aproapele nostru și mai presus de toate pentru cruce. Autoarea, un condeier de mare talent, adoră virtuțile creștine și pe cele ale eroilor cărții, eroi pe care-i ridică aproape în rândul sfinților.
Tipărită în numai 500 de exemplare, cartea se va epuiza în curând.
La o retipărire însă ar fi de dorit să fie evitate supărătoarele greșeli de tipar care, categoric, nu aparțin autoarei.
Vă recomand dragi cititori să nu ratați ocazia, de a citi cartea „A fost odată” din care puteți desprinde lucruri prețioase, caractere de oameni ce par astăzi eroi de poveste.
Nici pușcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o…
Am cunoscut-o pe autoare la Cernăuți în anul 1940 la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna”. Era o tânără frumoasă, sociabilă, deosebit de harnică și săritoare la nevoie, șefă de promoție, foarte credincioasă, cu un comportament ireproșabil, îndrăgită atât de colege cât și de profesoare, cu o memorie fenomenală, cu un limbaj bine pus la punct și cu un dar scriitoricesc ales. Colabora și la revista liceului nostru cu lucrări foarte apreciate. Originara după mamă din nordul Bucovinei, iar după tată din Soroca Basarabiei, Aspazia a fost arestată chiar în preajma susținerii tezei de licență la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Cluj. Nu ne-am revăzut decât abia în 1966. Nici pușcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o, a rămas același om de omenie și de valoare. Ba, dimpotrivă, experiența de viață a ridicat-o la un nivel superior la care pot ajunge numai oamenii aleși. Nu a părăsit-o nici harul literar. O dovadă în plus sunt cărțile pe care le-a scris la anii senectuții: „Strigat-am către Tine Doamne” (2000), „Crucea de la Miercurea Ciuc și Paraclisul Nașterii Maicii Domnului” (2001), „Adusu-mi-am aminte” (2007), „In memoriam” (2008) și „A fost odată” (2011).
Prof. TAȚIANA VLAD-GUGA
