– 117 elevi din învățământul la distanță nu s-au prezentat până acum la medic pentru examenul radiologic
Autoritatea de Sănătate Publică îi somează pe elevii de la Colegiul Agricol Fălticeni care nu și-au făcut testele pentru tuberculoză ca, până la finele acestei săptămâni, să se prezinte la medic.
În liceul fălticenean evoluează din vara anului trecut un focar de tuberculoză, opt persoane fiind depistate cu această boală, iar la 307 de elevi fiind ulterior depistat microbul în organism, tocmai în urma efectuării testelor, aceștia trebuind să urmeze chimio – profilaxie. Conform celor declarate ieri de către directorul adjunct al ASP Suceava, doctor Odette Nicolae, 117 elevi din învățământul la distanță nu s-au prezentat la medic pentru examenul radiologic, chiar dacă au primit invitații scrise din partea sanitarilor, și chiar dacă a fost atenționată și conducerea liceului fălticenean.
Odette Nicolae a precizat că în cazul în care aceștia nu vor veni la medic până la finele săptămânii, se va solicita Inspecției Sanitare de Stat să le aplice amenzi, tuberculoza fiind o problemă de sănătate publică. Pentru a-i mobiliza pe cei 117 elevi, în cursul zilei de marți, ASP Suceava a trimis în localitățile în care locuiesc aceștia cadre de la Serviciul Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, pe sanitarii de la Fălticeni și a solicitat sprijinul medicilor de familie și al inspectorilor sanitari.
Directorul adjunct al ASP Suceava a spus că până în prezent, instituția a cheltuit 107,5 milioane lei vechi pentru medicamentația necesară chimio – profilaxiei elevilor de la colegiul fălticenean, pentru filmele radiologice și pe scrisorile cu aviz de primire trimise elevilor.
Autoritatea de Sănătate Publică Suceava a cheltuit 12 milioane de lei vechi pentru a-i convinge pe elevii de la Colegiul Agricol Fălticeni să se prezinte la medic în vederea efectuării unor teste de depistare a bolii. La costurile menționate mai sus se adaugă cele legate de deplasările în teritoriu și convorbirile telefonice.
1.435 elevi ce frecventează cursuri în învățământul de zi la Colegiul Agricol Fălticeni au fost testați cu tuberculină. Examenul radiologic la plămâni a fost efectuat în cazul a 310 elevi din învățământul de zi, 110 din învățământul la distanță și 155 de cadre din personalul școlii.





