Reacție

ASP demontează apărarea construită de Dăscăliuc și susține destituirea sa din funcție



Costică Dascăliuc, directorul care, conform ASP, trebuie destituit
Costică Dascăliuc, directorul care, conform ASP, trebuie destituit

– ASP a solicitat managerului Spitalului Județean de Urgență Suceava să-și prezinte punctul de vedere cu privire la constatările comisiei de control
– Explicațiile oferite de managerul Costică Dăscăliuc nu au convins conducerea ASP care, ieri, a susținut din nou în fața autorităților centrale și locale propunerea de destituire din funcție
Economistul Costică Dăscăliuc, acuzat de management defectuos și propus pentru destituirea din funcție, nu a reușit să-și construiască o apărare care să-l scoată din culpă. Șeful Spitalului Județean de Urgență Suceava nu a putut convinge Autoritatea de Sănătate Publică de faptul că a gestionat corect activitatea unității, motiv pentru care, ieri, această instituție a reluat demersurile pe lângă oficialitățile centrale și locale pentru destituirea sa din funcție.
Într-un raport înaintat Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și prefectului de Suceava, Orest Onofrei, ASP a prezentat concluziile la care a ajuns după ce economistul Costică Dăscăliuc i-a prezentat punctul de vedere pe marginea constatărilor comisiei de control.
În documentul înaintat oficialităților centrale și locale, directorul executiv al instituției, dr. Odette Nicolae, a demontat punct cu punct apărarea construită de șeful Spitalului Județean de Urgență, precizând la final că susține în continuare propunerea de destituire a sa din funcție.
„Consideram justificările conducerii spitalului ca nesatisfăcătoare”, este concluzia transmisă de ASP factorilor de decizie.
Intervențiile chirurgicale, scuza pentru hrana puțină
Autoritatea de Sănătate Publică a combătut cu argumente pertinente explicațiile oferite de conducerea spitalului cum că o parte din disponibilul aflat în cont la finele lunii septembrie se datorează suplimentărilor de buget și a respins afirmațiile potrivit cărora cheltuielile cu alimentația au fost mai mici și din cauza faptului că unii pacienți au avut meniuri restrictive ca urmare a intervențiilor chirurgicale la care au fost supuși.
“Justificarea nu poate fi una corectă, pentru simplul fapt că Spitalul Județean de Urgență Suceava nu este unul cu specialitate chirurgicală, astfel încât numărul intervențiilor chirurgicale nu poate justifica costurile reduse pentru hrană. De asemenea, nu a fost explicat de ce în perioada martie – august 2007, în zilele de vineri, duminică și în unele zile de miercuri, pacienților li s-au servit meniuri fără carne. În cazul pacienților care au suferit intervenții chirurgicale, meniul restrictiv pre și post operator prelungit prin postul impus în spital nu putea avea decât un efect negativ asupra stării de sănătate a pacientului. Faptul că pentru hrană fundamentarea a avut în vedere consumul anului precedent, corelat cu indicele de inflație prognozat pentru anul 2007, nu poate constitui o scuză pentru nerespectarea nivelului alocațiilor de hrană pentru consumurile colective prevăzute de legislația în vigoare”, arată ASP în raport.
Protecția salariaților, aproape inexistentă
Referitor la reparațiile curente despre care Dăscăliuc a spus că “s-au efectuat în limita strictului necesar”, ASP a apreciat că realitatea îl contrazice. Potrivit raportului întocmit de această instituție, dovada faptului că situația este contrară afirmației făcute de șeful spitalului o constituie numeroasele referate de necesitate nesoluționate, sosite din secții și laboratoare începând chiar cu luna ianuarie 2007. „Conducerea spitalului nu justifică neactualizarea planului de achiziții pentru reparații curente, în buget fiind prevăzută suma de 2.245.157 lei, care nu este fundamentată printr-o notă, iar în planul de achiziții sunt prevăzute reparații de doar 400.000 lei. S-a mai afirmat că lucrările de reparații de strictă necesitate au fost întârziate din lipsa personalului de specialitate, dar acest lucru nu împiedica conducerea spitalului să realizeze contracte cu firme de profil”, menționează dr. Nicolae în raportul său.
ASP nu a înghițit nici explicațiile oferite de Dăscăliuc cu privire la organizarea întârziată a licitației pentru sistemul de ventilație la anatomie patologică, și anume că aceasta urma să se facă odată cu cea pentru lucrările de montare a sistemului de ventilație de la blocul alimentar, considerându-le „puerile”.
„Protecția salariaților se reduce, în opinia conducerii spitalului, la asigurarea dozatoarelor cu apă plată și apă minerală în perioada de caniculă și la câteva articole cumpărate și înregistrate ca obiecte de inventar, doar pentru radiologie, neexistând precizări despre distribuirea acestora”, se specifică în document.
Furnizorii, scoși vinovați de lipsurile din spital
Referitor la așa-numita, de către managerul Dăscăliuc, a „lipsei temporare” a unor medicamente, materiale sanitare și dezinfectanți”, ASP a arătat că singura explicație pe care a găsit-o conducerea spitalului este cea a “nelivrării în termenul solicitat a acestora de către furnizori”. Și asta, în condițiile în care un control mai vechi al ASP, demarat în luna martie a acestui an, demonstra că
deficiențele nu s-ar fi produs dacă factorii de decizie, pe baza principiilor asumării răspunderii și utilizării eficiente a fondurilor, ar fi luat toate măsurile legale ce se impun pentru asigurarea aprovizionării ritmice a unității sanitare, pe toată durata cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și data încheierii contractelor de achiziție pentru acest an.
În raportul transmis ieri forurilor sanitare de la București și prefectului de Suceava, ASP a precizat că, deși disfuncționalitățile înregistrate la nivelul farmaciei spitalului sunt numeroase și deosebit de grave, spitalul nu s-a prezentat cu nici o motivație și nici nu a făcut vreo mențiune vizavi de modalitățile de evitare a unui mare risc de fraudă din gestiunea acesteia.
În acest context, ASP a transmis că explicațiile care i-au fost oferite denotă clar că „managerul nu cunoaște atât noțiunile elementare privind angajarea și utilizarea creditelor bugetare, precum și responsabilitățile în ceea ce îl privește ca ordonator de credite”.
ASP a demontat și justificările conducerii spitalului cum că nici până în prezent nu s-au încheiat contractele cu șefii de secție deoarece “indicatorii de performanță au fost transmiși abia în cursul lunii octombrie 2007 și negociați la nivel de unitate la finele lunii octombrie“. ASP care a considerat explicația ca fiind nesatisfăcătoare, amintind că o primă negociere a existat în momentul încheierii contractului între manager și Ministerul Sănătății Publice încă din luna decembrie 2006, pe baza indicatorilor existenți la acea dată. În opinia ASP, încheierea contractului cu șefii de secție ar fi trebuit să se facă pe baza acestor indicatori, ei urmând a fi renegociați în urma modificării survenite.



Recomandări

Primăria Rădăuți are investiții de peste 720.000 de lei în modernizarea Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian”

Primăria Rădăuți are investiții de peste 720.000 de lei în modernizarea Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian”
Primăria Rădăuți are investiții de peste 720.000 de lei în modernizarea Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian”

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava

Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava
Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice
Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice