Autoritatea de Sănătate Publică vrea să scoată la concurs încă trei posturi de medici de familie, în localități rurale care duc lipsă de asistență de specialitate. Directorul adjunct al ASP Suceava, doctor Alexandru Lăzăreanu, a declarat că s-au înaintat propuneri la Ministerul Sănătății în vederea scoaterii la concurs a posturilor de medici din localitățile: Fântâna Mare, Voitinel, și Forăști. Alexandru Lăzăreanu a spus că medicii de familie din aceste localități au plecat, lăsând posturile vacante, fapt pentru care este necesar să se organizeze un concurs în vederea ocupării acestora, pentru ca cetățenii să nu rămână fără asistență medicală.
ASP Suceava va organiza și un nou concurs de ocupare a posturilor de asistenți comunitari și asta pentru că până acum nu au fost solicitanți pentru toate posturile de asistenți din județ.





