Directorul Autorității de Sănătate Publică (ASP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a criticat ieri dur „dezinteresul total” al Primăriei Rădăuți în problema reabilitării morgii de la spitalul din municipiu. În cadrul unei conferințe de presă, medicul a declarat că, spre deosebire de celelalte orașe din județ, la Rădăuți, primăria nu a respectat protocolul încheiat cu spitalul, prin care se stabilea că trebuie să contribuie cu o parte din suma necesară reabilitării morgii.
“Am adus și la cunoștința Consiliului Județean dezinteresul total al autorităților locale pentru reabilitarea morgii, unde se lucrează atât pe cadavre, cât și pe piese anatomo-patologice recoltate de la bolnavii internați și unde, ca atare, ar trebui să existe condiții decente”, a spus șeful ASP.
Planul de reabilitare, nerespectat În primăvară, la solicitarea Prefecturii Suceava, nemulțumită de starea morgilor din județ, spitalele și primăriile au stabilit, de comun acord, un plan al lucrărilor de reabilitare și sumele aferente, precum și cota parte din lucrări ce revine fiecărui partener.
Pentru morga de la Rădăuți, potrivit înțelegerii, Consiliul Local trebuia să suporte cheltuielile pentru înlocuirea tâmplăriei, opt uși și ferestre, și a instalației de frig de la camera frigorifică, în valoare de 22.000 lei. Spitalului îi revenea să asigure, din venituri proprii, banii pentru efectuarea lucrărilor de reparații la pereți și tavane, la instalațiile electrice, sanitare și de încălzire, placaje cu gresie și faianță, compartimentarea holului și reparații la camera frigorifică, în sumă totală de 22.459 lei.
Dacă Spitalul și Medicina Legală s-au achitat cât de cât de obligații, Primăria nu a asigurat nici măcar câteva materiale – gresie, faianță și var – pentru înlăturarea efectelor infiltrațiilor de apă asupra clădirii.
Poziție
ASP acuză dezinteresul autorităților din Rădăuți în reabilitarea morgii






