Inspecția Sanitară de Stat Rădăuți a aplicat amenzi în cazul focarului de hepatită virală de la Școala Generală Negostina. Conform celor declarate de către adjunctul Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Odette Nicolae, conducerea școlii și medicul de familie din localitate s-au ales cu amenzi în valoare de 400 Ron, respectiv 500 Ron.
Medicul de familie a fost sancționat pentru că sanitarii nu au găsit procesul verbal prin care să se facă dovada triajului elevilor din școală la venirea din vacanța de iarnă. Conform normelor în vigoare, medicul avea sarcina de a face triajul epidemiologic în rândul elevilor, ocazie cu care ar fi depistat cazurile de hepatită. Conducerea unității școlare a fost sancționată pentru că nu a luat măsurile necesare în vederea igienizării spațiilor și întreținerii acestora.
Șase copii de la școala și grădinița din Negostina, cu vârste între 5 și 14 ani, au ajuns pe pat de spital după ce s-au îmbolnăvit de hepatită virală de tip A. În urma unui control, inspectorii sanitari au constatat că elevii de acolo învață în condiții mizere. Școala nu are apă curentă, nu dispune de grupuri sanitare igienizate, elevii nu au unde să se spele pe mâini și lipsesc recipienții de colectare a deșeurilor menajere.
Odette Nicolae a precizat că s-a trecut la dezinfecția spațiilor din unitatea de învățământ, a fântânei din care elevii beau apă, și s-au luat măsuri de promovare a sănătății. De asemenea, au fost vaccinați împotriva hepatitei 180 de copii din localitate.





