Asociațiile de români din Spania au cerut, ieri, Ministerului Muncii de la Madrid să îi includă în consultările cu sindicatele și organizațiile patronale pe tema accesului lor pe piața muncii, după 1 ianuarie 2007, relatează site-ul terra.es.
Federația Asociațiilor Românești din Spania (FEDROM), asociația ADERE, Uniunea Hispano-Română și Asociația Culturală Hispano-Română din Ciudad Real au declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că românii trebuie să aibă dreptul de a participa la consultări, deoarece sunt direct interesați de situație.
Reprezentanții românilor din Spania au declarat însă că resping impunerea unui moratoriu – așa cum propun agenții sociali – considerând nejustificată teama de o eventuală „avalanșă” de români, după aderarea țării lor la UE, la 1 ianuarie 2007.
’Mulți români se vor întoarce în țara lor de origine, atrași de investițiile masive făcute de Uniunea Europeană pentru realizarea unor proiecte importante în România”, care necesită forță de muncă experimentată, a declarat Daniel Tecu, responsabil în cadrul asociației ADERE.
Purtătorul de cuvânt al FEDROM, Gelu Vlasin, a subliniat la rândul său că impunerea unui moratoriu în cazul românilor ar afecta în primul rând statul spaniol, în condițiile în care imigranții angajați legal plătesc cotizațiile impuse de lege.
Vicepreședintele Uniunii Hispano-Române, Miguel de la Torre, a dat asigurări că toate organizațiile sunt „dispuse să negocieze” cu Guvernul spaniol, și să propună soluții pozitive.
Asociațiile românilor din Spania s-au plâns de asemenea de atitudinea sindicatelor .





