Austeritate maximă

Asociațiile de proprietari nu vor mai fi recompensate cu premii la concursul de curățenie de primăvară

Campania de curățenie de primăvară din municipiul Suceava va fi făcută și în acest an tot cu sprijinul asociațiilor de proprietari care se vor înscrie în concursul “Toți pentru curățenia orașului”, inițiat de Primăria Suceava.
Numai că, spre deosebire de alți ani, când premiile puse în joc de municipalitate au fost și de 50.000 lei (500 de milioane de lei vechi), anul acesta, recompensa va fi doar onorifică.
“Din păcate, în acest an avem o situație de austeritate maximă, mai ales că vin și foarte puțini bani de la bugetul de stat, ca atare, va fi o întrecere doar cu felicitări și cu diplome”, i-a anunțat primarul Ion Lungu pe reprezentanții asociațiilor de proprietari.
Chiar și așa, președintele celei mai mari asociații de proprietari din Suceava (23+27), Nicolae Mătăsaru, a spus că își propune și anul acesta să fie tot pe primul loc, pentru al treilea an consecutiv.
Campania de curățenie de primăvară a început, teoretic, de la 1 martie, dar practic, din cauza vremii total neprielnice, startul acesteia ar putea fi dat abia de săptămâna viitoare, dacă vremea va permite.
Edilul sucevean și-a exprimat însă speranța ca până la Paște efectele acestei campanii de curățenie și înfrumusețare a orașului să fie vizibile.
Concursul “Toți pentru curățenia orașului” se va desfășura în baza regulamentului deja existent, care favorizează în primul rând asociațiile care reușesc să implice și locatarii în activitatea de curățenie.
Alte criterii de departajare se referă la amenajarea și salubrizarea spațiilor verzi din jurul blocurilor, amenajarea și salubrizarea zonelor cu parcări, garaje și locuri de joacă pentru copii, precum și amenajarea și salubrizarea zonelor de intrare în blocuri.

Recomandări

Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni – implicare activă în Campania Națională de Curățenie „Let’s Do It, Romania!”

Vasile Rîmbu după acțiunea „Curățenia de toamnă”: „Este începutul unui demers prin care ne dorim o Suceavă mai curată, mai civilizată”

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”

Sucevenii, obligați să întrețină vegetația și curățenia în spațiile din jurul locuințelor și firmelor

Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra
Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra