Ministerul Agriculturii va acorda un sprijin financiar asociațiilor de producători agricoli, în vederea afilierii acestora la organizațiilor profesionale de la nivelul Uniunii Europene, instituția urmând să elaboreze un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens.
„Până la această dată țara noastră nu are nici o asociație afiliată la organizațiile profesionale europene. Mai mult, este evident că, deocamdată, asociațiile din România nu au puterea financiară să susțină pe cont propriu costurile de afiliere la organizațiile UE. Din acest motiv am decis să acordăm acest sprijin (…) structurile de lucru ale organizațiilor profesionale europene au un cuvânt greu de spus în abordarea și elaborarea politicilor agricole de la nivelul UE”, a declarat ministrul Agriculturii, Dan Motreanu, într-un comunicat.
Asociațiile de producători agricoli din România au început deja unele demersuri de asociere la Comitetul Organizațiilor Profesionale din Agricultura Uniunii Europene și la Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COPA-COGECA), prin decizia de înființare a Federației Naționale a Producătorilor Agricoli din România.
COPA–COGECA este cea mai mare organizație profesională de agricultori din Uniunea Europeană, care cuprinde circa 15 milioane persoane, peste 11 milioane exploatații agricole și 30.000 de cooperative agricole. Bugetul organizației se constituie din cotizațiile membrilor săi, iar cuantumul acestora este în funcție de suprafața agricolă a țării. Pentru țările nou afiliate, taxa de membru este mai mică, urmând ca aceasta să ajungă la valoarea stabilită după cinci ani de la afiliere.





