Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, le-a bătut obrazul unor șefi de asociații de proprietari, care, în loc să se zbată să obțină unul din cele patru premii consistente oferite de Primărie în cadrul concursului de curățenie de primăvară, au venit doar cu tot felul de nemulțumiri vizavi de modul în care se face curățenie în zona în care locuiesc ei. Acest lucru s-a petrecut în cadrul ședinței lunare cu asociațiile de proprietari, care a avut loc ieri dimineață, în care câțiva președinți de asociație au luat cuvântul doar pentru a reclama că nu le place cum s-a făcut curat la ei în zonă, că nu au fost toaletate corespunzător spațiile verzi, sau că au gunoi rămas încă de anul trecut, de la curățenia de toamnă.
Culmea e că tocmai în cadrul asociațiilor acestora s-au înregistrat cele mai slabe rezultate în cadrul campaniei de curățenie de primăvară, pentru că, în loc să determine și locatarii să iasă la curățenie, măcar din spirit civic și pentru a avea o zonă cât mai curată, nici măcar cei din asociație nu s-au făcut văzuți la față. Iar asta s-a întâmplat chiar în condițiile în care au fost anunțați de faptul că echipele de salubrizare vor ajunge în zona lor în ziua respectivă, plus că le-au fost distribuiți saci menajeri, mături și material săditor – arbori, gard viu și sămânță de iarbă.
“Cu toate că trecem printr-o perioadă grea, am făcut acest concurs, cu premii de 200 de milioane de lei vechi, dar nici măcar acum unii nu vor să se implice. Sunt de acord că principala responsabilitate pentru curățenia orașului o are Primăria, dar și asociațiile trebuie să ajute, mai ales la păstrarea acesteia. Cei de la asociație trebuie să fie un exemplu pentru locatari, să îi mobilizeze să se implice în curățenia orașului, pentru că așa vor avea grijă să o și păstreze. În alți ani am dat material săditor de am auzit că unii au cărat cu snopii la ei la țară și la neamuri. Nu se mai poate așa, noi plătim o mulțime de bani pentru vegetație, dar trebuie să ajungă în fața blocurilor, nu în altă parte”, le-a transmis Ion Lungu.
Pe de altă parte, primarul a lăudat implicarea în campania de curățenie a unor asociații precum 23+27 Obcini sau a celor din zona Tipografie, unde oamenii au ieșit în număr mare să ajute la curățenia de primăvară.