„Misiunea Crăciunul”

Asociația „Trup, Minte și Suflet” a ajutat 12 familii nevoiașe din Câmpulung Moldovenesc

Asociația „Trup, Minte și Suflet” a ajutat 12 familii nevoiașe din Câmpulung Moldovenesc
Asociația „Trup, Minte și Suflet” a ajutat 12 familii nevoiașe din Câmpulung Moldovenesc

Asociația „Trup, Minte și Suflet” (TMS) a organizat și în acest an „Misiunea Crăciunul”, acțiune umanitară care a vizat 12 familii cu o situație materială precară din municipiul Câmpulung Moldovenesc. La îndrumarea Ancăi Crăciun, președinta Asociației umanitare „Freamăt de Speranță”, au fost alese familii cu condiții deosebite de trai și cu unul sau chiar doi copii afectați grav de dizabilitate.
Psihologul și psihoterapeutul Irina Anda Babău ne-a spus că Asociația TMS a reușit să se impună pe plan județean ca o organizație din ce în ce mai puternică. „Deși suntem mici, având doar doi ani de la înființare, am reușit să ducem la bun sfârșit activități cu care ne mândrim. TMS a pornit de la felul meu de a fi – trup, minte și suflet implicată în tot ceea ce fac. Apoi TMS a devenit un vis. Dorința imensă de a fi lângă oameni, de a nu trece nepăsătoare pe lângă drame ce au loc în preajma noastră. O lume axată pe goana după material, după imagine și agonisire, ne îndepărtează de la adevărata esență a vieții, aceea de a ne bucura de însuși darul de a fi. Contextul în care ne naștem nu ni se datorează și privindu-ne în oglindă suntem datori să recunoaștem că nu avem nici un merit în a ne fi născut sănătoși sau într-un mediu familial mai bun. Am pornit singură pe acest drum cu convingerea că alături de mine vor veni oameni în a căror inimă există blândețe, bunătate și deschidere pentru a ne uni forțele și a face puțin și pentru ceilalți. Au venit încet dar sigur oameni care au crezut în ceea ce fac, care s-au molipsit cu optimismul meu și speranța că împreună putem schimba ceva. După fiecare acțiune pe care am pus-o la cale, «virusul» acesta de a ne implica și mai mult ne-a cuprins pe toți și am prins forța și energia să ne propunem și mai mult”, ne-a spus Irina Anda Babău.
Terapie gratuită pentru doi copii cu dizabilități
Darurile le-au fost duse familiilor nevoiașe din Câmpulung Moldovenesc sâmbătă, 17 decembrie. „Bucuria noastră a fost imensă. A fost o sâmbătă de poveste. Am strâns în suflet bucuria imensă de a intra în casele și în poveștile de nedescris ale unor copii speciali. Condiții de viață grele, neajunsuri, suferințe imense și totuși cele mai adevărate zâmbete, mângâieri curate de copii fericiți să se întâlnească cu Moșul”, ne-a spus psihologul Irina Anda Babău.
Spiritul Crăciunului a ajuns în casele și în inimile lor, dar și în inimile celor care au oferit. Copiii aceștia au făcut un prim pas în fața celor care le-au dus daruri, pentru a le arăta un progres, copii de nota 10 pe linie deși orfani, copii care în peste 26 de ani de viață nu au făcut decât să clipească, fiind complet imobilizați la pat. „Ne-au rămas în minte chipurile și fericirea lor”, ne-a mai spus Irina Anda Babău, „zâmbetul lui Ștefănel, copil pe care Moșul îl are la suflet în mod deosebit. Anul trecut Ștefănel nu putea sta ușor nici în brațe, iar anul acesta, punându-i în picioare o pereche de ghetuțe noi, Ștefănel a pus picioarele în pământ și l-am văzut stând așa pentru prima dată. Nu am cuvinte să vă descriu ce am simțit în acel moment. Vreau să mulțumesc din suflet celor ce ați crezut în nebunia mea, în visul meu și nu m-ați lăsat singură. Mă simt binecuvântată să vă am alături, să vă știu sprijin în tot ceea ce fac, să am parte de efortul și înțelegerea dvs., deși aveți cu toții familii și proiecte personale”.
Oameni implicați în proiect
Irina Anda Babău a precizat că Andra Cristina Rotariu merită mulțumiri pentru că este primul om „la care sun când avem de pornit ceva”, iar Adrian Bodnariu este „cel care mi-a fost alături în drumul la Chișinău când Ștefănel a trebuit operat prima dată, și în continuare în ceea ce mi-am propus”. Anca Hrițuleac, Geanina Buiciuc Pavaloaia, Nucu Jitariu, Cristian Timoficiuc, Adrian Murea, Dumitrița Bazic, Bogdan Bănica, Alex Loghin, Gabriela Voicu, Claudia Palaghianu, Andreea Stetco, toți primesc mulțumiri din partea Asociației „Trup, Minte și Suflet”.
Adriana Bănica primește mulțumiri pentru povestea frumoasă pe care o “împletește” în fiecare an. „O mulțime de haine împletite de mâinile acestei doamne care în ianuarie, în fiecare an, se apucă de treabă pentru ca în decembrie să aducă munca ei la sediul TMS, pentru bucuria pe care o poate avea un copil să poarte o bluziță caldă de sărbători. Vă mulțumesc în numele tuturor copiilor care au primit daruri. Ați reușit, dragii mei, să oferiți și două recuperări, una lui Ștefănel Leancă și una lui Remus Sebastian Crăciun. Acești copii vor face un pas în plus datorită dvs. Promisiunea noastră, a TMS-ului, este că nu vom uita pe nimeni și că ne propunem chiar mai mult, iar a mea personală este că voi căuta în continuare copiii care au nevoie de noi și oamenii de suflet care să ajungă la ei. Vă doresc sărbători luminate și cu sufletul plin, alături de cei dragi. Prețuiți bucuria de a-i avea alături și dobândiți averi în suflet”, a fost mesajul psihologului Irina Anda Babău.

Recomandări

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”
Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Psihoterapeutul sucevean Irina Anda Bodnariu a publicat recent volumul „AHA! Nu poți fi deștept dacă ai o minte proastă”

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare

80 de copii nevoiași din județ vor merge la mare. S-au adunat 15.000 de euro, cu ajutorul preotului Alexandru Lungu și a polițistului Daniel Ceclan (Dani Cek)