Asociația Țara Dornelor organizează un eco-brunch aniversar la poalele vârfului Oușoru, în Dorna Candrenilor



Asociația Țara Dornelor organizează un eco-brunch aniversar la poalele vârfului Oușoru, în Dorna Candrenilor
Asociația Țara Dornelor organizează un eco-brunch aniversar la poalele vârfului Oușoru, în Dorna Candrenilor

Asociația de Ecoturism Țara Dornelor organizează, împreună cu rețeaua ecoturistică locală, autorități publice și voluntari din comunitate, o ediție specială a evenimentului gastronomic de tip eco-brunch. Manifestarea va avea loc pe 20 septembrie, într-un cadru natural spectaculos, Parcul Oușoru din Dorna Candrenilor, la poalele masivului Suhard, și marchează 15 ani de activitate a asociației în sprijinul ecoturismului din zonă. Oaspeții vor avea ocazia să petreacă câteva ore tihnite în mijlocul naturii, să guste preparate gătite de producători și gospodari locali, să descopere folclorul autentic al zonei, să se bucure de o drumeție spre vârful Oușoru și să intre în universul meșteșugurilor populare.

Printre preparatele care vor fi pregătite de gospodarii din Dorna Candrenilor și din alte sate ale eco-destinației Țara Dornelor se numără ciorbe de sezon, balmoș la ceaun, carne la proțap, sarmale cu carne și de post, scrijele pe plită cu mujdei și slăninuță, brânzeturi și lactate locale, păstrăv afumat, pâine de casă, deserturi tradiționale, precum și băuturi naturale, inclusiv limonadă cu apă de izvor, cola de la munte (o băutură naturală fără cofeină, ideală pentru copii) și berea artizanală CearfiSă. Pe lângă partea gastronomică, participanții vor putea descoperi standuri cu suvenire personalizate, miere locală de munte și expoziția realizată de Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, cu distincții și lucrări ale elevilor.

Întregul eveniment este organizat cu implicarea producătorilor, meșterilor populari și antreprenorilor locali din Dorna Candrenilor și din alte colțuri ale eco-destinației, alături de membri ai Asociației de Ecoturism Țara Dornelor. Potrivit organizatorilor, unul dintre scopurile principale ale evenimentului este să adune la un loc comunitatea din Dorna Candrenilor și să ofere o experiență turistică completă, sprijinind în acest fel zona și valorile ei. Evenimentul va începe la ora 11:00, iar până la ora 13:00 se vor putea degusta preparatele locale, timp în care participanții se vor bucura și de un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Plai Bucovinean. Între orele 13:00 și 14:00 va avea loc o drumeție ghidată spre vârful Oușoru, alături de ghidul Petru Ariciuc, de la Dorna Adventure, iar între orele 14:00 și 15:00 vor fi organizate ateliere meșteșugărești cu demonstrații live de sculptură, încondeiere, țesături și costume populare. Accesul participanților se va face pe bază de bilete, care sunt disponibile online pe platforma BookTes și MyTransylvania.

Prețul unui bilet este de 150 lei/adult, 50 lei/copil (7–14 ani), în timp ce copiii sub 7 ani vor avea intrarea gratuită.

Evenimentul are loc într-un an special, în care Asociația de Ecoturism Țara Dornelor sărbătorește 15 ani de activitate în sprijinul eco-destinației și al comunităților locale care prețuiesc valorile naturale și culturale și înțeleg importanța conservării acestora în acord cu nevoia de dezvoltare.

Proiectul Eco-Brunch în Țara Dornelor, demarat în anul 2020, sprijină conservarea patrimoniului local și autenticitatea experienței turistice prin intermediul gastronomiei în destinațiile de ecoturism ale României.



Recomandări

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate