Asociația Română a Cărnii: Magazinele care vând legal nu mai au produse cu carne de porc din Irlanda



Președintele Asociației Române a Cărnii, Sorin Minea, a declarat că, începând de joi, în niciun magazin care vinde legal nu mai există produse din carne de porc contaminată cu dioxină provenită din Irlanda. „Am convingerea că de azi (joi – n.r.) în niciun magazin care vinde legal nu mai există produse de carne de porc contaminată cu dioxină”, a spus președintele Asociației Române a Cărnii.
Sorin Minea a mai spus că de la izbucnirea scandalului cu carnea de porc contaminată cu dioxină, vânzările din România au scăzut, unele magazine ajungând să afișeze locul de proveniență al cărnii. Acesta a precizat că dintre firmele care au cumpărat carne sau produse din carne de porc provenită din Irlanda, sunt foarte puține societăți mari, majoritatea fiind firme mici care activează doar pe plan local.
Potrivit lui Minea, mare parte din cantitatea de carne de porc provenită din Irlanda care a ajuns în România ar putea fi deja consumată, având în vedere că problema a apărut în luna septembrie, iar Comisia Europeană și autoritățile române au fost înștiințate abia în luna decembrie.
Minea a precizat că în România se consumă zilnic între 1.500 și 1.800 de tone de carne, astfel încât cantitatea de carne provenită din Irlanda care nu a fost încă retrasă este foarte mică.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiș, a declarat, joi, că România a primit trei notificări oficiale în care se regăsesc 93,6 tone de carne de porc care provin din Irlanda, respectiv 3,6 tone aduse prin Belgia, 70 de tone prin Ungaria și 20 de tone prin Italia. În urma controalelor, autoritățile române au mai depistat alte 40 de tone venite prin Franța.
Inspectorii ANSVSA au efectuat 2.948 de controale, dintre care 358 în unități de tranșare și procesare, 220 în depozite frigorifice și 2.370 în unități de vânzare cu amănuntul, în total fiind descoperite 133,6 tone de carne de proveniență Irlanda, a precizat Radu Roatiș.
„Din totalul de 133,6 tone despre care se știe că au ajuns în România, doar 34 de tone au fost puse sub sechestru restul, 99,6 tone sunt preparate și s-a dispus de miercuri rechemarea lor prin sistemul rapid de alertă”, a adăugat Roatiș.
Totodată, Roatiș a precizat că rechemarea nu este făcută de către ANSVSA, ci de agenții economici, instituția având doar obligația de a face această notificare.
Acesta a mai spus că până la sfârșitul lunii decembrie vor fi făcute controale în piețe, pentru a se asigura că nu vor fi vândute produse din carne de porc provenită din Irlanda. Roatiș a adăugat că a fost înștiințată Asociația Română a Cărnii și s-a interzis importul de carne din Irlanda.
România a primit prima notificare privind carnea de porc contaminată cu dioxină provenită din Irlanda în 9 decembrie.
Șeful ANSVSA a declarat că, în urma unor studii realizate de specialiștii Uniunii Europene, a rezultat că un consum de 90 de zile de carne contaminate cu dioxină cu o concentrație de peste 200% față de limita admisă nu crează probleme. Carnea contaminată cu dioxină nu poate fi recunoscută decât în urma probelor de laborator, a precizat Roatiș.
Comisia Europeană a cerut, miercuri, în cadrul unei reuniuni care a avut loc la Bruxelles, retragerea și distrugerea cărnii de porc provenită din Irlanda în perioada 1 septembrie – 6 decembrie.
Totodată, experții au stabilit că produsele alimentare compuse și produsele alimentare care conțin până la 20 la sută carne sau grăsime de porc provenită din Irlanda pot fi excluse de la retragere de pe piață.
Ministrul irlandez al Agriculturii a anunțat, miercuri, că autorizează reintroducerea pe piață a produselor pe bază de carne de porc, certificate ca fiind sănătoase, la patru zile după oprirea oricărei comercializări a acestora, din cauza dioxinei descoperite în nouă ferme din țară, relatează AFP.
Aceste produse vor putea fi din nou puse în vânzare cu condiția să aibă certificat că „sunt în întregime pe bază de carne de porc care nu provine din nici o crescătorie care face obiectul restricțiilor”, a afirmat ministrul într-un comunicat difuzat miercuri seară.