Numeroasele măsuri de politică fiscală luate de guvernele României de la începutul crizei au arătat lipsa unei strategii coerente în acest domeniu și au creat sărăcie, potrivit unui studiu întocmit de avocatul Gabriel Biriș, vicepreședinte al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), informează Mediafax.”Am zis că la noi aruncatul cu vina în spatele celuilalt fiind principala preocupare și sportul național, înaintea oinei, am simțit nevoia să fac un studiu, un inventar, al măsurilor de politică fiscală de la începutul crizei. (…) În maxim o lună de zile voi extinde studiul până la 1 ianuarie 2005. Ce am vrut să facem cu acest inventar este să punem o oglindă – să arătăm, nu să incriminăm – și să vadă inclusiv decidenții politici, dar și suporterii unuia sau altuia dintre partidele din România, că de fapt, în realitate, toți au avut un singur tip de abordare: acela de a mări impozite și taxe, de a agresa mediul de afaceri, agresiune care ne-a dus până la urmă în situația în care suntem acum”, a declarat Biriș într-o conferință de presă.Inventarul nu conține toate modificările de formă sau care țin de modul de declarare a unor impozite și taxe, ci doar modificările aduse de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, care au avut un impact direct în modul de calcul și plată al impozitelor de către contribuabili.Nu au fost incluse în inventar taxele pe resursele minerale, modificarea redevențelor pentru resurse minerale sau taxa de primă înmatriculare/mediu pentru autoturisme. „Mediul de afaceri are ca problemă esențială predictibilitatea. Atât timp cât lucrurile nu sunt predictibile, nu poți să funcționezi, nu poți să-ți faci business plan când dintr-un moment în altul mai ai o ordonanță de urgență care schimbă regulile jocului”, a declarat, la rândul său, Florin Pogonaru, președintele asociației.El a arătat că prima concluzie în urma analizei celor 155 de modificări a arătat că acestea au generat sărăcie „în mod masiv”. Totodată, autoritățile au arătat că nu au o filosofie fiscală care să poată fi contrapusă solicitărilor de austeritate venite din partea instituțiilor financiare internaționale.