Asociația Magistraților din România cere demiterea ministrului Justiției Raluca Prună. Motivul: Temele din agenda ministerială „nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar”



Asociația Magistraților din România (AMR) îi cere premierului Dacian Cioloș demiterea Ralucăi Prună din funcția de ministru al Justiției, susținând că temele din agenda ministerială „nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar”,scrie MEDIAFAX. „Asociația Magistraților din România (AMR) solicită domnului Dacian Cioloș, Prim – Ministrul României, eliberarea de îndată din funcție a doamnei Raluca Alexandra Prună care – prin recomandările pe care le formulează, cu nesocotirea evidentă și gravă a pricipiilor în lipsa cărora nu pot fi definite și dezvoltate valorile statului democratic – a probat că nu înțelege rolul și locul justiției în societate, de vreme ce temele propuse a fi dezbătute și detaliate de doamna ministrul Raluca Alexandra Prună, ca parte a agedei ministeriale ori a celei personale, nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar”, transmite asociația printr-un comunicat de presă.



Recomandări