În perioada 13–16 ianuarie, Memorialul Ipotești, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează manifestările dedicate Zilelor Eminescu și Zilei Culturii Naționale. Programul cultural este realizat în parteneriat cu instituții și organizații din domeniul cultural. Suntem onorați ca Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, alături de Direcția Județeană pentru Cultură Suceava, sunt invitați ca parteneri în aceste manifestări naționale.
Evenimentele reunesc specialiști din mediul cultural și academic, alături de reprezentanți ai societății civile, oferind un cadru adecvat pentru dialog, reflecție culturală și schimb de idei. Prin diversitatea temelor abordate și a formatelor propuse, manifestările urmăresc valorificarea patrimoniului cultural național și stimularea participării publicului la viața culturală.
Programul se desfășoară pe parcursul a trei zile și include o serie de activități culturale și educaționale, precum conferințe și dezbateri tematice, ateliere de poezie, lecturi publice, întâlniri cu scriitori și artiști, expoziții interactive și de artă contemporană, precum și spectacole și vizite în atelierele artiștilor.
Asociația Institutul Bucovina, reprezentată prin specialist Vasile Iftimie, organizează o serie de ateliere de poezie intitulate „Sburătorul”, care vor avea loc în data de 13 ianuarie la Fundația Hand of Help și la Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu” din Tudora, vor continua în data de 14 ianuarie la Școala Gimnazială nr. 1 Bălușeni și la Școala Gimnazială „Octav Băncilă” din Corni, iar în data de 15 ianuarie la Școala Gimnazială nr. 1 Blândești, cu participarea a peste 170 de copii din aceste comunități, oferindu-le acestora posibilitatea de a se exprima și de a participa activ în cadrul atelierelor de poezie, stimulându-le creativitatea și dragostea pentru cuvântul scris.
Dorim să adresăm mulțumiri instituției Memorialului Ipotești pentru colaborarea și implicarea constantă în promovarea culturii române, precum și doamnei Ala Sainenco, manager al Memorialului Ipotești, precum și Direcției Județene pentru Cultură Suceava, reprezentată de domnul director Antoniu-Alexandru Flandorfer.
Prin desfășurarea acestor manifestări, partenerii implicați își reafirmă angajamentul față de promovarea valorilor culturale românești, susținerea dialogului cultural și facilitarea accesului publicului la experiențe educaționale și artistice autentice, contribuind astfel la consolidarea patrimoniului cultural și a identității naționale.
Pentru mai multe informații, puteți contacta: Mihalciuc Ionela-Iasmina, asistent comunicare, 0775 337 820.






