În Șcheia

Asociația HELP Autism a inaugurat recent un centru de evaluare și terapie pentru copii cu autism



HELP Autism Suceava grupuri socializare
HELP Autism Suceava grupuri socializare

Asociația HELP Autism a inaugurat la începutul acestei luni, în localitatea Șcheia, pe strada Humorului 56, un centru de terapie pentru copii cu autism. 48 de copii vor avea acces la evaluare psihologică, terapie, kinetoterapie, grupuri de socializare, iar familia lor la tot sprijinul necesar unui diagnostic pe viață.
Am aflat de la reprezentanții Asociației că misiunea HELP Autism a început acum 10 ani în municipiul Suceava printr-un parteneriat public-privat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului din județ.
Centrul de terapie se află în proximitatea municipiului Suceava, în localitatea Șcheia, pe strada Humorului 56, într-o clădire privată ce permite primirea unui număr dublu de copii față de centrul care a funcționat anterior în oraș. Centrul de la Suceava este al nouălea deschis de asociație în cei aproape 13 ani de la înființare. Help Autism este furnizor de servicii sociale acreditat cu trei servicii licențiate, asociația fiind recunoscută ca organizație de utilitate publică.

  • Evaluările psihologice sunt oferite gratuit de Asociația HELP Autism până pe 31 martie

În Centrul de Terapie HELP Autism – Suceava, specialiștii sunt pregătiți să facă evaluări psihologice pentru orice întârziere de dezvoltare, terapie comportamentală aplicată și kinetoterapie. Formarea continuă, participarea la conferințe internaționale și supervizarea oferită de specialiști acreditați la nivel mondial, oferă echipei de psihologi și psihoterapeuți din centrul de la Suceava oportunitatea de a se dezvolta continuu din punct de vedere profesional și garantează o intervenție de calitate copiilor cu autism. Metoda practicată în toate centrele HELP Autism a asigurat recuperarea funcțională și integrarea în colectivitate a peste 3000 de copii și adolescenți cu autism din România.
Evaluările psihologice, primul pas în terapie, sunt oferite gratuit de Asociația HELP Autismpână pe 31 martie. Părinții pot face programare la număr de telefon: 0371.184.067
Tot în cadrul centrului, părinții vor putea beneficia gratuit de consiliere și asistență socială, informare și suport continuu oferit atât de echipa locală, cât și de specialiștii în relația cu familia și psihologii din echipa extinsă.
Conform statisticilor oferite de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, sunt 368 de copii cu diagnostic TSA (statistică 2021) în județ, incidența este însă mult mai mare: un copil din 44 are o tulburare din spectru, conform raportului CDC 2022.
„Autismul este o tulburare de dezvoltare care afectează comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul copilului. Simptomele apar în primii doi ani de viață. Fără intervenție adecvată, copiii cu autism nu ar evolua și ar ajunge, probabil, adulți dependenți pe viață de ajutorul celor din jur sau de mediul instituționalizat”, au explicat specialiștii Asociației HELP Autism.


HELP Autism Suceava copil terapie
HELP Autism Suceava copil terapie
Centrul HELP Autism Suceava
Centrul HELP Autism Suceava
HELP Autism Suceava echipa terapeuti
HELP Autism Suceava echipa terapeuti
HELP Autism Suceava grupuri socializare
HELP Autism Suceava grupuri socializare


Recomandări

Activități de curățenie și pregătire a camerei de hotel realizate de persoane cu dizabilități, pentru validare profesională

Activități de curățenie și pregătire a camerei de hotel realizate de persoane cu dizabilități, pentru validare profesională
Activități de curățenie și pregătire a camerei de hotel realizate de persoane cu dizabilități, pentru validare profesională

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava
Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava