Alegeri

Asociația Forestierilor din Bucovina și-a desemnat o nouă conducere



Conducerea Asociației Forestierilor, împreună cu conducerea Romsilva și cea a Direcției Silvice Suceava
Conducerea Asociației Forestierilor, împreună cu conducerea Romsilva și cea a Direcției Silvice Suceava

Reprezentanții principalelor firme procesatoare de masă lemnoasă din județele Suceava și Botoșani, membre ale Asociației Forestierilor din România (ASFOR), s-au întrunit ieri la Suceava, pentru a discuta activitatea de până acum, problemele cu care se confruntă și găsirea unor soluții, principalii parteneri de dialog fiind reprezentanții structurilor silvice naționale și județene.
Nu în ultimul rând, membrii Asociației Forestierilor, sucursala Bucovina, i-au desemnat pe cei care se vor afla la conducere în următorii patru ani, precum și cei care îi vor reprezenta la nivel național, la adunările generale ale ASFOR. Inginerul Mihai Melinte a fost ales președinte, pe posturile de vicepreședinte fiind desemnați Mariana Apăvăloae, Dumitru Halip și Constantin Arion (fostul președinte).
Prin desemnarea sa la conducerea sucursalei Bucovina, Mihai Melinte a devenit și membru în Consiliul Director al Asociației Forestierilor din România.
Una din cele mai spinoase probleme prezentate de agenții economici din domeniul prelucrării masei lemnoase a fost tocmai lipsa materiei prime, în condițiile în care cantitățile disponibile la licitații au scăzut, iar prețurile au urcat, tocmai ca urmare a concurenței foarte mari din domeniu.
Ei au atras atenția asupra procesatorilor de masă lemnoasă care lucrează “la negru”, cu masă lemnoasă extrasă ilegal, care strică piața supralicitând anumite loturi, ca mai apoi să se dovedească în imposibilitate de plată, dar și asupra faptului că cele mai multe controale sunt îndreptate asupra celor care au firme și lucrează pe față, în vreme ce ceilalți scapă “basma curată”.
Răspunsul la probleme ridicate de aceștia le-a fost dat de directorul Regiei Naționale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, și de șeful Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, ambii prezenți la întrunire.
“Credeți că firmele străine nu au avut și ele probleme, că nu au avut dificultățile lor? Dar având în spate experiența acumulată, având anumite bănci în față, având curajul să ia credite, au trecut la alt nivel de lucru.
La noi lumea s-a cantonat la un anumit nivel. Cunosc firme care nu știau ce să mai facă cu banii pe care îi câștigau în urmă cu câțiva ani, dar acum au dispărut – dovadă că au făcut investiții neinspirate. Am vrut să intrăm în Uniunea Europeană – altele sunt regulile acum”, a spus Solovăstru, care i-a sfătuit să investească în tehnologie, pentru a crește productivitatea și să micșoreze costurile.
Șeful Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, le-a dat asigurări că cel mai bun mod de a-i ajuta este să lupte împreună cu ei împotriva concurenței neloiale.
“Vă asigur că vom duce această luptă pe toate nivelurile. Ceea ce ne lipsește e o susținere din partea dvs, să ne arătați concret, punctual, situațiile de nereguli. Trebuie să mergem până la capăt, pentru că rezolvarea acestor probleme e foarte importantă și pentru noi, deoarece duce la creșterea calității actului de gestionare a pădurii”, le-a transmis Mihețiu agenților economici forestieri.