Bilanț

Asociația „Euroactiv”, la doi ani de activitate în folosul copiilor săraci

Bilanț: Asociația „Euroactiv”, la doi ani de activitate în folosul copiilor săraci
Bilanț: Asociația „Euroactiv”, la doi ani de activitate în folosul copiilor săraci

La doi ani de activitate, Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava a organizat, luni, 9 martie, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, un spectacol, susținut de elevi din mai multe școli sucevene. Centrul Școlar Suceava a fost prezent în spectacol cu „Dansul Mărțișoarelor” și piesa de teatru „Vine Primăvara” – coordonatori prof. Cristina Clim – director adjunct, Ecaterina Conache, prof. Laura Cazan și Monica Monacu. Câțiva elevi ai Școlii de Arte și Meserii din Hînțești au prezentat un buchet de cântece dedicat mamelor, coordonați de prof. Mihai Greciuc și Cristina Șologon.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul financiar al firmei Orizont Suceava, Carmangeria Scheuleac și Cofetăria Scala, care au oferit o masă copiilor care au participat la spectacol.
Coordonatorii acțiunii au fost prof. Mihai Greciuc – președinte Euroactiv, prof. Alina Marmeliuc – vicepreședintă, prof. Petronela Muntean – membru în Consiliul director și Ligia Zelenițchi.
Acțiuni în folosul copiilor din centrele de plasament sucevene
„În decursul anului 2008 s-au desfășurat acțiuni de socializare, de prevenire și combatere a consumului de substanțe de risc, cum ar fi proiectul ‘O viață sigură, fără alcool, tutun și droguri’, finanțat de Consiliul Județean Suceava și derulat cu sprijinul IPJ și al Jandarmeriei, acțiunea ‘Iepurași peste Munți’ – excursie organizată în Munții Apuseni cu copii din patru centre de plasament sucevene”, ne-a spus Mihai Greciuc, președinte „Euroactiv”.
Tot anul trecut, „Euroactiv” a organizat o tabără de creație la Briza Mării – Eforie Sud, acțiunea „Copiii Moșului”, desfășurată în patru centre de plasament și proiectul „Împuternicirea comunităților de romi pentru influențarea și monitorizarea agendelor locale din România”, administrat de Agenția ‘Împreună’”.

Recomandări

Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Balul caritabil al Colegiului „P. Rareș” aduce bucurie copiilor centrului „Pr. Mihai Negrea” Dorna

Balul caritabil al Colegiului „P. Rareș” aduce bucurie copiilor centrului „Pr. Mihai Negrea” Dorna
Balul caritabil al Colegiului „P. Rareș” aduce bucurie copiilor centrului „Pr. Mihai Negrea” Dorna