Implicare și umanitate

Asociația Bucovina Civică a împărțit peste 400 de pachete cu cadouri și a dus un autocar plin de copii în excursie la Vatra Dornei

Asociația Bucovina Civică a împărțit peste 400 de pachete cu cadouri

Voluntarii de la Asociația Bucovina Civică au încheiat un maraton al umanității, reușind până în ajunul Crăciunului să adune și să distribuie peste 400 de pachete și pungi de cadouri prin județul Suceava.
Au beneficiat de aceste daruri familii nevoiașe din Suceava, Zvoriștea, Ciprian Porumbescu, Dolhasca, Mitoc, Dumbrăveni, Gura Humorului și Vatra Dornei.
Membrii asociației au ajuns și la căminul de bătrâni de la Bogdănești, cu peste o tonă de cartofi și alte legume.
La Bogdănești sunt peste 100 de beneficiari, din care jumătate sunt imobilizați la pat.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, un autocar plin cu copii aflați în sistemul de protecție dar și din familii aflate în dificultate au beneficiat de o excursie la Vatra Dornei, prin implicarea Asociației Bucovina Civică.
Copiii au avut șansa să viziteze cazinoul proaspăt restaurat, mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului și parcul Veverița.
La Vatra Dornei, copiii au primit pizza și tort la restaurantul Aura, unde gazdele le-au oferit și alte surprize copiilor.
”Vrem să mulțumim din suflet tuturor celor care ne sprijină mereu și le urăm sărbători binecuvântate alături de cei dragi”, au transmis cei de la Asociația Bucovina Civică.

Asociația Bucovina Civică a dus un autocar plin de copii în excursie la Vatra Dornei

Recomandări

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate