Salarii atrăgătoare

Asistenții medicali de la Ambulanță își părăsesc posturile în favoarea altora din străinătate



Deficitul de personal se adâncește la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Suceava, unde numărul cadrelor medii care preferă să-și părăsească locurile de muncă, în favoarea altora, mai bine plătite, din străinătate, crește.
Anul acesta, cinci asistenți medicali au plecat, iar mulți alții se arată interesați de oferta de lucru de peste graniță, a informat ieri directorul unității, dr. Daniel Martiniuc.
Medicul a arătat că oamenii din sistem care pleacă au o experiență profesională îndelungată în domeniul asistenței medicale de urgență prespitalicească, iar cei care le iau locul sunt angajați temporari, care au nevoie de cel puțin șase luni pentru a se forma profesional. Asistenții medicali de la SJA Suceava își lasă joburile pentru altele mai bine plătite, în afara țării.
„Anul acesta ne-au plecat cinci asistenți medicali, dintre care patru de la stația din Vatra Dornei, unde, în total, aveam 12 asistenți medicali. Pe cei care au plecat i-am înlocuit cu asistenți angajați temporar”, a punctat dr. Daniel Martiniuc.
Serviciul Județean de Ambulanță funcționează la ora actuală cu 19 medici, 126 de asistenți medicali, 138 de șoferi-ambulanțieri, 32 de operatori-registratori. Personalul administrativ auxiliar este în număr de 26.
În 2010, din cauza salariilor mici, alți cinci asistenți medicali au plecat să profeseze peste graniță.