Situație tensionată și amenințări sumbre la Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Aproximativ o sută de angajați ai instituției și asistenți maternali din tot județul au fost în grevă de solidaritate cu colegii bugetari din alte instituții, dar au ridicat și probleme proprii care ar putea avea efecte extrem de grave.
Acțiunea de ieri din fața Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a fost organizată de sindicatul PRO AS, iar nemulțumirile acoperă o gamă întreagă de probleme. Una dintre acestea privește încheierea noului Contract Colectiv de Muncă, care a expirat pe 23 iunie 2009.
„Angajatorul și ordonatorul principal de credite nu au demarat negocierile pentru încheierea CMM. În consecință, sindicatul va proceda la sesizarea instanței de judecată”, a precizat vicepreședintele PRO AS Suceava, Bogdan Hariton.
O altă nemulțumire a protestatarilor de ieri privește drepturile legale ale asistenților maternali pentru muncă nenormată, în cuantum de 15%, care nu s-au acordat niciodată.
Noua grilă de salarizare și acordarea zilelor de concediu fără plată forțat sunt alte două motive de supărare pentru angajații DJASPC Suceava.
„Aducem copiii și-i lăsăm la Direcție”
Oamenii prezenți ieri în fața instituției au spus răspicat că pe 16 noiembrie, când este programată declanșarea grevei generale pe termen nelimitat în rândul bugetarilor, vor trece la acțiuni radicale. „Aducem copiii și-i lăsăm la Direcție. Să se ocupe ei de copii și să-i crească”, au anunțat nemulțumiții. Asistenții maternali spun că salariile și alocațiile de hrană pe care le primesc din partea statului sunt insuficiente, iar o eventuală reducere a acestor drepturi ar avea efecte devastatoare.
„Suma zilnică alocată pentru hrana unui copil este de 6 lei. Cum să crești un copil cu acești bani? În afară de mâncare mai trebuie plătite și medicamentele, drumurile la medici, tratamente, plus alte cheltuieli legate de școală și alte urgențe care apar”, a mărturisit Maria Munteanu, una dintre persoanele care a fost în grevă ieri.
A fost completată de Nicoleta Axintoi, care a precizat că un asistent maternal lucrează 24 de ore din 24, dar este plătit numai 21 de zile. „Potrivit noilor reglementări, vom fi plătite cu 10 zile mai puțin, adică din 21 de zile ne rămân de plată numai 11. Restul zilelor dintr-o lună cine are grijă de copii?”, a întrebat Axintoi.
Nemulțumiții au dorit să clarifice și probleme salariilor uriașe pe care le-ar ridica pentru îngrijirea copiilor luați în asistență maternală.
„Am trei copii în plasament și am un salariu de 780 de lei. La acești bani se adaugă încă 810 lei alocația pentru hrană. Ăștia-s toți banii pe care-i primim, nicidecum câte 3.000-4.000 de lei, cât s-a spus”, a precizat una dintre asistentele maternale.
Protestatarii spun că au fost amenințați, conducerea neagă
Protestatarii au menționat că li s-a transmis din partea conducerii Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava că le va fi tăiată ziua de muncă și că locul lor nu este deloc sigur, pentru că există 1.300 de cereri de angajare în așteptare.
Florin Tărnăuceanu, directorul DJASPC Suceava, a negat existența unor amenințări, dar a adăugat că folosirea copiilor pentru protest reprezintă un abuz (n.r. – o parte dintre asistenții maternali au venit la sediul instituției împreună cu copiii pe care îi îngrijesc, dar pe timpul grevei micuții au stat într-o cameră din interiorul clădirii).
„Contractul Colectiv de Muncă nu s-a semnat pentru că cele trei părți, Consiliul Județean Suceava, DJASPC și sindicatele nu au căzut de acord, dar mai este timp până în noiembrie. Cererile lor oricum nu sunt justificate, și asta pentru că fondurile au fost asigurate de Consiliul Județean Suceava până la sfârșitul anului”, a concluzionat Florin Tărnăuceanu.
Tensiuni
Asistenții maternali amenință că-și vor abandona copiii luați în plasament






