Asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități vor picheta marți Ministerul Muncii



Aproximativ 30 de asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități din Maramureș și Satu Mare vor picheta marți, între orele 9.00 și 11.00, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), nemulțumiți de faptul că nu și-au mai primit salariile de patru luni.
Președintele Filialei Maramureș a Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, Florin Hossu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că neplata salariilor este cauzată de faptul că primarii nu înțeleg să cuprindă lefurile asistenților personali în buget, așa cum prevede Legea 448/2006 privind protecția persoanelor cu handicap, astfel că, la fiecare sfârșit de an, rămân fără bani.
„Ministerul Finanțelor Publice asigură 75 la sută. Cum spune legea, 25 la sută trebuie să fie asigurați de consiliile județene sau de consiliile locale. Multe primării nu au venituri extrabugetare. Este și o discriminare, pentru că salariații din primării, alții decât asistenții personali, își iau banii”, a explicat Hossu.
Întrebat câte persoane sunt în situația de a nu-și fi primit banii de luni de zile, reprezentantul „Cartel Alfa” a precizat că aproximativ 90 la sută din primării au întârzieri salariale cuprinse între o lună și șapte luni.