Cu burta pe carte din nou. Conducerea Spitalului Județean Suceava intenționează să le trimită pe asistentele instituției la cursuri de bună purtare. Acest lucru a fost anunțat de Doina Chirap, directorul de îngrijire al Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou”, care a precizat că instruirea asistentelor depinde de un chestionar pe care-l vor completa bolnavii internați aici.
Conform unui proiect dezbătut încă din luna martie, o echipă formată din sociologi și psihologi va chestiona pacienții din diferite secții ale spitalului pentru a estima în ce măsură aceștia sunt mulțumiți de serviciile prestate de personalul spitalului. Împreună cu sociologul Carmen Balan, șefii celei mai unități spitalicești din județ urmează să stabilească întrebările cuprinse în „chestionarul de satisfacție”. Acesta cuprinde o serie de 14 întrebări cu câte două sau patru variante de răspuns, dar care nu a fost încă distribuită pacienților.
Conform declarației directorului de îngrijire, nu doar pacienții vor fi chestionați, ci și cadrele medicale aflate în acea zi în spital, pentru a lua în considerare și opinia acestora.
În funcție de rezultatele chestionarelor, în cadrul spitalului se vor organiza niște cursuri susținute de psihologi și sociologi care vor încerca să remedieze comportamentul neadecvat al unor cadre medicale față de pacienți. „Am fost în Uniunea Europeană, și lucrurile nu stau așa. Va trebui să ne integrăm și prin fapte, nu doar cu numele” a declarat Doina Chirap.





