Preoții ortodocși din Italia vor putea acorda asistență religioasă conaționalilor lor aflați în suferință în spitalele italiene fără nici un fel de opreliște. Aceasta deoarece s-a semnat un protocol de colaborare între reprezentanții cultelor religioase și cei ai sistemului sanitar, astfel încât orice bolnav ortodox va putea primi vizita preoților oricând.
Pe 24 februarie s-a semnat Acordul de Colaborare cu Spitalul Universitar „San Luigi Gonzaga” – Orbassano, Torino. Acest acord facilitează accesul preoților ortodocși în spital în vederea acordării asistenței religioase bolnavilor internați aici, informează Biroul de Presă al Episcopiei Italiei.
La semnarea acordului, pe lângă conducerea spitalului, au participat reprezentanții diferitelor culte religioase necatolice din Torino. Din partea Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Italia a participat preotul Lucian Roșu, parohul Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Cruce” (Torino 2).
Proiectul, inițiat de către Spitalul „San Giovani Battista” (Molinette) din Torino, după ce Comitatul Interfedi a semnat acest acord cu Regiunea Piemonte, își propune facilitarea dreptului bolnavilor la asistența religioasă, ținând cont de propria lor cultură și religie. La acest proiect au mai aderat până acum Spitalul CTO „Marie Adellaide” și Spitalul „Umberto I” (Mauriziano) din Torino. În viitorul apropiat se dorește ca acest Acord să fie semnat cu toate spitalele din Provincia de Torino.
(ZIARUL LUMINA)