O asistentă medicală al Biroului de Medicina Muncii din Pitești a fost trimisă în judecată pentru că a pretins bani de la 14 persoane, unora spunându-le că are influență printre medici pentru a-i determina să le pensioneze și altora că are relații cât să le angajeze în instituții publice.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Marilena Ancuța Avram, asistent medical la Biroul de Medicina Muncii Pitești în perioada faptelor, pentru trafic de influență, în formă continuată.
Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2011, inculpata Marilena Ancuța Avram, asistent medical la Biroul de Medicina Muncii Pitești, a pretins și primit de la 14 persoane sumele totale de 28.947 de lei și 5.000 de euro lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor medici pe care îi poate determina să pensioneze pe motive medicale persoanele denunțătoare sau membri ai familiilor acestora. De asemenea, inculpata Avram ar fi pretins și primit sumele de bani pentru a interveni pe lângă funcționari publici și alte peroane cu funcții de decizie pentru ca denunțătorii sau persoane apropiate acestora să fie angajați în cadrul unor instituții publice (IPJ Argeș sau Serviciul de Ambulanță Argeș) sau private (o societate comercială sau unitate bancară).
Întrucât nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile în proprietatea inculpatei Avram Marilena Ancuța, nu s-a instituit sechestrul penal în vederea recuperării sumelor de bani obținute prin traficarea influenței.
În 23 ianuarie 2013, Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile a inculpatei Avram, iar la 15 februarie 2013, măsura a fost prelungită cu 30 de zile.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeș.