Un asistent medical din cadrul Centrului Medical Județean al Ministerului Internelor și Reformei Administrative este căutat de polițiștii din tot județul, după ce a dispărut în mod misterios. Nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe Alexandru Sofian, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, nu își poate explica motivul dispariției acestuia.
La ora actuală, există mai multe ipoteze, printre care și aceea că, din cauza unor probleme financiare, ar fi plecat să muncească în străinătate. Polițiștii iau în calcul și varianta ca Alexandru Sofian să fi dispărut de acasă cu intenția de a-și pune capăt zilelor.
Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Alexandru Sofian, tată al unui copil în vârstă de un an și câteva luni, a plecat de acasă, marți, în jurul orei 9:00, spunându-i soției că va trece pe la locul de muncă, iar ulterior se va deplasa pe raza satului Șcheia, la construcția propriei case.
Polițiștii mărturisesc că rudele lui Alexandru Sofian au găsit un bilet lăsat de către acesta, prin care își cerea iertate pentru gestul său. Deși în biletul cu pricina, asistentul medical nu precizează ce are de gând să facă, le explică totuși rudelor că „am vrut să realizez ceva în viață, dar simt că nu mai pot”.
Polițiștii i-au găsit mașina în Burdujeni Judiciariștii compartimentului „Urmăriri” din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au găsit, în cursul zilei de miercuri, mașina asistentului medical, un VW Sharan, parcată în zona blocurilor ANL din cartierul Burdujeni.
Zeci de polițiști și jandarmi au scotocit zona încercând să dea de urma dispărutului, însă căutările au rămas fără rezultat.
O vânzătoare la un chioșc din zonă le-a spus oamenilor legii că îl știe din vedere pe Alexandru Sofian și că acesta a trecut ieri pe acolo și a cumpărat două sticle cu apă minerală și un pachet de țigări.
Alexandru Sofian are 1,94 metri înălțime, 110 kilograme, fața ovală, ten deschis, ochi căprui, păr șaten închis, ușor grizonat.
La data dispariției, era îmbrăcat cu un trening de culoare neagră și tricou de culoare albă.
„Persoanele care pot da relații cu privire la cel în cauză sunt rugate să sune la telefon 112, 0230/203165, sau să ia legătura cu orice unitate de poliție”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.






