Asigurătorii care încheie polițe de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) vor răspunde din momentul eliberării documentului de asigurare, nu înainte de data intrării în vigoare a poliței, înscrisă pe document, potrivit unor modificări aduse normelor RCA de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
În forma actuală a legislației, răspunderea companiei începe de la plata primei de asigurare și a eliberării documentului.
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât modificarea și completarea Normelor privind polițele RCA, Ordinul de amendare urmând să fie transmis la Monitorul Oficial pentru publicare, se arată într-un comunicat al autorității de reglementare.
„Prin modificările aduse vom elimina interpretările unor prevederi legislative pe care unii asigurători, voit sau nu, le-au făcut în defavoarea asiguraților și păgubiților”, a declarat președintele CSA, Angela Toncescu.
Astfel, asigurătorul va fi răspunzător pentru toate asigurările RCA emise în numele său, eliminându-se situațiile întâlnite în practică în care anumite societăți de asigurare nu au recunoscut ca fiind valabile unele polițe pe motiv că nu au încasat primele aferente acestora.