Problema săptămînii în municipiul Suceava, văzută de primarul Ion Lungu

Asigurarea căldurii și apei calde în municipiul Suceava



Problema acestei săptămâni este preocuparea mea de a găsi soluții pentru ca cetățenii municipiului Suceava să beneficieze de căldură și apă caldă în această iarnă. Din acest motiv săptămâna trecută m-am deplasat la ministerul Administrației și Internelor, unde am avut discuții cu un secretar de stat, și alte persoane din conducere pe linie de termoficare, prilej cu care am stabilit o strategie pentru municipiul Suceava și am analizat situația Societății TERMICA Suceava. În urma discuțiilor avute sunt premise ca în această iarnă societatea de termoficare de la Suceava să funcționeze și să asigure încălzire în municipiul reședință de județ. Din fericire situația SC TERMICA este mai bună decât la celelalte societăți similare din țară. Și vreau să spun că vom mai avea discuții, împreună cu domnul director Plăcintă de la TERMICA, la Ministerul Administrației, în ideea de a găsi soluții, de a compensa diferența de aproape 900.000 de lei la gigacalorie, care nu este acoperită în prezent. Și aici trebuiesc găsite soluții atât pe plan local, cât și sprijin guvernamental. Avem promisiuni în acest sens și cred că vom mai primi niște ajutoare pentru încălzire de la Guvern. În același timp, am avut o discuție la SC TERMICA în ceea ce privește lucrările de reparații din această vară, și asigurarea, în primă etapă, a apei calde, având în vedere faptul că îndată copiii vor merge la școală. Cel târziu pe data de luni 4 septembrie a.c. va fi apă caldă în municipiul Suceava. Sigur că vor rămâne necuplate la apă caldă asociațiile care au restanțe foarte mari și care nu au beneficiat de apă caldă nici înainte de începerea reparațiilor. Eu fac un apel, și cu această ocazie, ca cetățenii municipiului Suceava să înțeleagă și să achite facturile în așa fel încât societatea de termoficare, dar și ACET să poată asigura energie termică, apă caldă și apă rece. De asemenea, am avut o discuție la SC TERMICA privind contorizarea, știind faptul că noi avem un program și avem surse de finanțare de la Guvern pentru contorizarea la toate scările de bloc. Din păcate nu este o situație foarte fericită la aceste lucrări. Am constatat că la realizarea căminelor de contorizare, din 263 câte trebuiesc făcute, sunt realizate efectiv doar 57. În această situație, am avut discuții cu firmele constructoare, cu proiectantul, cu diriginții de șantier, să accentuăm aceste lucrări și deja am dat un nou termen, de 30 septembrie a.c. pentru ca ele să fie terminate. De asemenea, la partea de instalații, de realizări bucle, situația este mai bună, dar totuși realizarea lucrărilor este de 55%. Și aici am făcut același apel să putem finaliza lucrările până la 30 septembrie a.c. Vreau să adaug că noi ne propunem să contorizăm toate cele 1850 de scări de bloc, iar astăzi mai sunt de contorizat aproximativ 450 de scări de bloc. Facem eforturi ca până la venirea iernii aceste scări să fie contorizate. Sigur că este o situație destul de delicată la nivelul SC TERMICA, având în vedere faptul că are foarte multe debite de încasat de la populație, agenți economici, inclusiv de la Primăria municipiului Suceava, însă facem eforturi pentru a asigura surse de finanțare atât prin efort local, cât și guvernamental. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Sunt optimist că în acest an va fi căldură și apă caldă în municipiul Suceava. Ne gândim la perspectiva SC TERMICA, astfel încât să putem asigura funcționarea și să nu avem blocaje de genul celor de la Brașov, sau alte orașe din țară, unde din cauza datoriilor aceste societăți de termoficare sunt blocate financiar nemaiputând primi gaz metan și combustibil. Eu spun că împreună, Primăria, Consiliul Local, SC Termica, vom găsi soluții să putem merge mai departe cu planul de retehnologizare și de reabilitare a rețelelor termice de distribuție, astfel încât în câțiva ani de zile să putem avea o gigacalorie la un preț rezonabil și suportabil de către cetățenii municipiului Suceava.



Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți