Problema săptămânii la Suceava, văzută de primarul Ion Lungu

Asigurarea căldurii în iarna 2006-2007



Fără îndoială, problema pentru această săptămână este asigurarea energiei termice pentru iarna 2006-2007. Asta în condițiile în care în această săptămână a fost emisă Ordonanța de Guvern nr. 36, în care sunt specificate modalitățile de stabilire, de către autoritățile locale, a prețului de referință la energia termică. Este o problemă destul de fierbinte, dacă este să vorbim de încălzire, având în vedere faptul că, așa cum am mai spus, municipalitatea este depășită din punct de vedere financiar de aceste subvenții care trebuie achitate la SC TERMICA. Situația la Suceava se prezintă cam în felul următor: prețul, sau costul de producere a energiei termice, este de 2,869 milioane lei vechi. În conformitate cu legea, minim 10% din acest preț de vânzare a gigacaloriei trebuie suportat de comunitatea locală. Deci 286.000 lei pe gigacalorie trebuie asigurați de Primărie. De asemenea, tot conform acestei ordonanțe, 45% din valoarea combustibilului urmează să fi asigurată tot din subvenții de la stat. Prețul de referință este astăzi este de 1,075 milioane de lei urmând ca noi să găsim soluții pentru acoperirea diferențelor. Este o problemă destul de complexă, și din acest motiv mă voi deplasa săptămâna viitoare la București, la Ministerul Administrației și Internelor, în așa fel încât să putem găsi soluții pentru a asigura încălzirea la iarnă în municipiul Suceava, la prețuri suportabile de populație. Vreau să spun că eu nu sunt de acord cu majorarea prețului de referință în municipiul Suceava. Cel puțin nu sunt de acord cu majorarea la toată populația a acestui preț. Aici trebuie să judecăm diferit de la un venit la altul, iar dacă vom face această discuție vom stabili, prin Consiliul Local, modalitățile de aprobare graduală, proporțională în funcție de veniturile fiecăruia, a unor ajutoare din partea Primăriei Suceava. Până una alta prețul de referință în municipiul Suceava este de 1,075 milioane de lei, și urmează a se vedea ce se întâmplă în perioada următoare. Vreau să dezmint aici unele speculații care au apărut prin presa centrală. Astfel se spunea, conform unor date de la ANRE, că la Suceava va crește prețul de referință cu 50%. Astăzi nu sunt adevărate asemenea zvonuri. Eu ca primar nu voi promova o asemenea inițiativă. Voi insista cât mai mult la autoritățile centrale să îmi sprijine și să contribuie la diferența de subvenție pentru fiecare gigacalorie. În același timp vom face niște criterii clare în Consiliul Local. Și asta deoarece în măsura în care ar da numai 10% din aceste subvenții așa cum prevede obligatoriu legea, Primăria Suceava ar trebui să plătească 60 de miliarde de lei vechi la energie termică. Plecând de la ideea că în anul 2005, de la populația municipiului Suceava s-au încasat 35 de miliarde de lei, suma ce ar trebui să o dăm reprezintă venitul de la populație pe doi ani de zile. Este un lucru destul de greu. Ca să nu mai spun, în măsura în care toată diferența trebuie subvenționată de primăria Suceava, suma se ridică la 400-500 de miliarde. Sume care depășesc posibilitățile reale ale Primăriei. Dar eu vreau să-i asigur pe cetățenii municipiului Suceava că vor avea căldură în iarna 2006-2007, vom găsi soluțiile cele mai corecte, de a asigura un preț suportabil pentru fiecare cetățean, în sensul de a face o repartiție echitabilă a acestor ajutore pentru încălzire în funcție de veniturile reale ale fiecărei familii. Din păcate, și aici nu o spun ca o critică, se întârzie cu ceea ce ne-am propus noi, și anume diminuarea pierderilor fizice de pe rețea. Noi aveam propus ca în acest an să înlocuim câțiva kilometri de conducte principale, unde sunt foarte mari pierderi de energie termică. Nu vreau să fiu înțeles că doresc să critic acest proiect „Suceava Utilități și mediu”. Susțin că el trebuie continuat, trebuie să mergem până la capăt cu el, în așa fel încât să poată fi realizată strategia noastră pe linie de termoficare, în care aveam prevăzută, ca una din modalitățile principale de reducere a costurilor și implicit a subvențiilor la energia termică, reducerea pierderilor fizice pe rețelele de transport și de distribuție. Așa cum spuneam proiectul este în momentul de față blocat, și voi face toate demersurile constructive să pot să vin și eu în sprijinul CJ Suceava să-l putem debloca, pentru a putea reabilita aceste rețele termice în municipiul Suceava, astfel încât să avem un cost de vânzare al gigacaloriei mai redus. De asemenea voi avea discuții cu conducerea și AGA de la SC Termica pentru a găsi soluții pentru reducerea costurilor pe partea de producție. Astăzi este o situație destul de dificilă în Suceava, pentru că nu a fost o strategie unitară de termoficare la nivel național, care să fie obligatorie pentru toate autoritățile locale. Sunt cazuri haotice, unde pe o scară de bloc se întâlnesc consumatori care sunt pe centrală proprie, racordați la sistemul centralizat, iar alții debranșați. Este o situație care produce bătăi de cap societății TERMICA. Și din acest motiv există dezechilibre termice în cadrul clădirilor respective. De aceea, așa cum se știe, noi facem eforturi, ca din fonduri proprii, de la SC TERMCA și din banii primiți de la bugetul de retehnologizare, să finalizăm în acest an activitatea de contorizare a scărilor de bloc. Nu în cele din urmă, eu încerc să fiu optimist că vom putea asigura încălzire în perioada iernii 2006-2007, eforturile nu vor fi puține. Din contră sunt eforturi foarte mari din partea SC TERMICA SA, a Consiliul Local, dar sperăm că vom avea ajutorul autorităților centrale.



Recomandări

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Comunicat de presă privind începerea derulării proiectului „INSTALAȚIE FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA AMARIEI G. PETRU II, ROTOPĂNEȘTI”

Comunicat de presă privind începerea derulării proiectului   „INSTALAȚIE FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA AMARIEI G. PETRU II, ROTOPĂNEȘTI”
Comunicat de presă privind începerea derulării proiectului „INSTALAȚIE FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA AMARIEI G. PETRU II, ROTOPĂNEȘTI”

Loial Impex Suceava, recunoscută la nivel național pentru performanță și contribuția la dezvoltarea infrastructurii energetice

Loial Impex Suceava, recunoscută la nivel național pentru performanță și contribuția la dezvoltarea infrastructurii energetice
Loial Impex Suceava, recunoscută la nivel național pentru performanță și contribuția la dezvoltarea infrastructurii energetice

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță
La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță