Ashley Judd s-a înscris la prestigioasa Universitate Harvard pentru a urma cursuri de administrație publică. Potrivit site-ului starpulse.com, actrița de 41 de ani a absolvit cursurile Universității din Kentucky în 1990, fiind licențiată în limba franceză, însă este dornică să își completeze realizările din domeniul educației. În ultimii ani, Ashley Judd a renunțat la cariera din cinematografie, preferând să se concentreze pe politică și pe activitățile caritabile. Acum, pentru a demonstra că are planuri mari în aceste domenii, actrița s-a înscris la Facultatea de Administrație Publică ĽJohn F. Kennedy“ din cadrul Universității Harvard, unde va urma programul de master organizat de această instituție. Conform site-ului universității, masterul este dedicat tuturor celor care vor să aibă o carieră în domeniul administrației publice sau al organizațiilor nonprofit. În prezent, Ashley Judd este ambasador global pentru organizația YouthAIDS, care promovează prevenirea și tratamentul maladiei SIDA, și de câțiva ani s-a alăturat mișcării ce militează pentru drepturile femeilor.