Când intri în casa omului ca musafir, aduci sau nu aduci o floare, dar, oricum, te ferești să nu superi în vreun fel gazda. E-o străveche lege a ospeției și a bunei cuviințe, pe care dl Liiceanu a încălcat-o surprinzător de flagrant în ultima d-sale vizită la Iași, unde a redeschis Librăria „Humanitas”. De ce a fost trei ani închisă, nu discutăm acum și aici; important este că directorul Editurii „Humanitas”, care „a încercat de-a lungul a 20 de ani să arunce o bibliotecă uriașă peste români”, are intuiții corecte în ceea ce privește destinul cărții, așezat de voie-nevoie într-un incomod vizavi cu prestația televiziunilor. Văzută astfel: „Mă înspăimântă urmele pe care le va fi lăsat, după 20 de ani, exercițiul posturilor de televiziune naționale; e devastator ce au făcut din calitatea emisiunilor, iar vulgaritatea a atins cote inimaginabile.” Subscriem fără nici o rezervă.
Dacă, din acest punct de vedere, îngrijorările dlui Liiceanu sunt îndreptățite, de loc îndreptățire n-are cum avea atitudinea arogantă și disprețuitoare cu care tratează Iașiul și ieșenii, emițând aprecieri nu numai nepoliticoase, ci și deloc întemeiate privind locul și rolul Iașiului în peisajul cultural contemporan.
Orașul n-ar avea nici șanse, nici argumente pentru a intra în competiția de atribuire a titlului de Capitală culturală europeană: „Iașiului îi lipsește în primul rând gloria secolului XIX, gloria interbelicului. (…) Orașul Sibiu, care a avut șansa asta, a beneficiat de o precedență arhitecturală și stilistică ce s-a păstrat mai bine în locul acela. Or aici, în Iași, ar fi necesară o restaurarea în anii care vin (n.n.: figurează în proiectele primăriei), pentru că, așa cum arată în clipa de față Iașiul, nu cred că este concurențial. Pe lângă splendoarea monumentelor pe care le are, sau Universitatea, casele de pe Copou, restul păstrează amprenta blocurilor vechi, a sărăciei, a fațadelor mizere, străzilor desfundate și astfel nu cred că poți intra într-o competiție culturală europeană.”
După cum se vede, dl Liiceanu consideră că onoranta calitate de Capitală culturală continentală este conferită de… starea asfaltului și arhitectura fațadelor! Sigur că nu te poți înfățișa lumii cu un oraș „mizer”, plin de hârtoape și bălării, numai că Iașiul nu mai arată de mult astfel, iar oaspeții din Capitală s-ar cuveni să cuteze și alte itinerarii urbane decât eternul aeroport – hotel – aeroport. Iar comparația cu Sibiul poate fi luată cel mult în glumă. Care-i gloria sibiană a secolului XIX? Iar Potemkin ar putea fi invidios pentru modul strălucit în care, la Sibiu, au fost drese fațadele (cu fonduri europene). Cine a aruncat o repede privire și dincolo de aceste fațade a putut vedea obișnuita față… dosnică a orașului românesc: curți neorealiste, cu rufe întinse pe frânghie, uși hrentuite, cotloane murdare și zidiri năruite. Care-i gloria culturală a Sibiului de azi? Câte reviste apar la Sibiu, câte cărți de valoare, care-i numărul studenților, ce formidabile instituții de spectacole funcționează acolo, cu excepția Teatrului, și acesta supralicitat publicistic? Câte obiective muzeistice de interes major are Sibiul, ce mari evenimente culturale se desfășoară pe Cibin comparativ cu Iașiul?
Dl Liiceanu a ratat profunzimea observațiilor, rămânând doar la nivelul… fațadelor! Un alt neieșean, regizorul Hagi-Culea, s-a adresat astfel studenților Academiei de Arte participanți la Festivalul „Contemporanis”: „Locuiți într-un oraș care nu permite excesele, ori excesele sunt esențiale în teatru. (…) Bisericile, religia, popii, toate astea duc la o atitudine ipocrită a publicului de aici”. (…) Dacă vreți să faceți teatru, trebuie să vă cărați din Iași. Interesant este că dl Hagi-Culea este director (mai mult sau mai puțin navetist) al Naționalului. De unde nu se… „cară”, ceea ce ar trebui să însemne că nu-și propune „să facă teatru?” Popi, biserici, rabini au existat din totdeauna la Iași – și nu știu cum se face, dar aici s-a născut teatrul românesc, ba și cel evreiesc din întreaga lume, aici au activat cu strălucire regizori și actori de primă mână, aici s-au jucat piesele marilor dramaturgi români și străini în toate vremurile și sub toate regimurile.
Ce trist este să vezi neieșeni insultând cu atâta nonșalanță Iașiul!
