Scrisoare deschisă

Asfaltarea unui drum de 6 kilometri ar reduce drumul spre Capitală a unei bune părți din populația județului



Localitatea Udești este tranzitată de drumul județean 208 A Suceava – Bosanci – Udești – Dolhasca și de drumul județean 208 B Zvoriștea – Siminicea – Dumbrăveni – Verești, având ca punct final Udeștiul.
Este tranzitată și de drumul comunal Pleșești – Merești – Udești, în lungime de 9 km.
Din păcate, drumul comunal Udești – Merești – Pleșești este asfaltat numai pe o porțiune de 3 km, până la granița cu satul Merești, comuna Vulturești.
Udeștiul are legături bune cu vestul, spre Suceava, cu nord-estul, spre Botoșani, Dorohoi, Republica Moldova, cu estul, spre Pașcani, Iași prin drumuri județene asfaltate arătate mai sus. Nu același lucru se poate spune despre partea de sud-vest, despre legătura cu municipiul Fălticeni, spre București, Piatra Neamț, Brașov și alte localități din sudul Moldovei.
Pe drumul comunal Udești – Merești – Pleșești se circulă anevoios, fiind un drum puțin întreținut, în perioada de iarnă cu zăpezi, iar vara ploile torențiale îl fac impracticabil.
Totuși, unii șoferi se încumetă să circule pe acest drum cu riscul de a-și distruge mașinile.
Ei au nevoie să ajungă la Gara Verești, la Piața Verești, cea mai mare din Moldova, la Botoșani, Dorohoi, în Ucraina, Republica Moldova etc.
Marele avantaj al acestui drum este că distanța dintre Udești și Fălticeni se reduce cu 15 kilometridecât dacă s-ar circula pe E85, prin Suceava. Se elimină aglomerația, ambuteiajele, se fac economii de carburanți, se elimină nervii, timpul de așteptare la semafoare etc.
Deci modernizarea sectorului de drum Udești – Merești – Pleșești în lungime de 6 km prezintă enorm de multe avantaje economice, culturale, atât pentru cetățenii din cele două comune, Udești și Vulturești, cât și pentru cei ce pot folosi acest traseu pentru a ajunge în zona Botoșaniului, Dorohoiului, Republicii Moldova etc.
Fiind zona cea mai săracă a județului Suceava, modernizarea acestui drum ar oferi locuitorilor de pe aceste meleaguri un grad de civilizație ridicat, o dezvoltare economică și socio-culturală. Resurse ar avea.
De pildă, s-ar pune în valoare cu mult curaj și îndrăzneală folosirea apelor Șomuzului Mic pentru construirea de iazuri cu pește și locuri de agrement. Prelucrarea pe cale industrială a fructelor (mere, pere, vișine, prune etc.). Zona este extinsă cu pomi fructiferi. S-ar planta în zonă, unde terenul este puțin productiv, culturi ca: goji, cătină, coacăze, produse căutate mult la export.
Se va putea introduce în circuitul turistic ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, de la Reuseni, și bisericuța de la Mănăstioara, construită din bârne din stejarul în care s-a ascuns Ștefan cel Mare când a fost urmărit de Petru Aron, cel care l-a decapitat pe tatăl său, Bogdan al II-lea, la o nunta boierească de la Reuseni.
De urgență, primăriile, primarii din cele două comune, Udești și Vulturești, să se asocieze, să ceară Guvernului clasificarea drumului comunal Udești – Merești – Vulturești, transformarea acestuia în drum județean, prin prelungirea drumului județean 208 B de la Udești până la Pleșești. Să ceară organelor județene să li se asigure fonduri de la buget, la viitoarea rectificare, pentru a elabora studii de fezabilitate, proiecte în vederea accesării de fonduri UE pentru infrastructura rutieră.
În acest sens, să lase la o parte orgoliile, aroganța, patima, disputele și să treacă la treabă.
Constantin Moraru



Recomandări

Deputatul Șoldan anunță un proiect de peste 9 milioane de lei pentru asfaltarea unui drum comunal din Vulturești

Deputatul Gheorghe Șoldan a fost prezent la semnarea proiectului pentru asfaltarea unui drum comunal din Vulturești
Deputatul Gheorghe Șoldan a fost prezent la semnarea proiectului pentru asfaltarea unui drum comunal din Vulturești