În timpul nopții

Asfaltarea bulevardului principal al Sucevei a început și dinspre Fălticeni

Lucian Harșovschi a anunțat că lucrările de asfaltare ale principalei artere de circulație a Sucevei au început și de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni , de miercuri seara
Lucian Harșovschi a anunțat că lucrările de asfaltare ale principalei artere de circulație a Sucevei au început și de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni , de miercuri seara

Lucrările de asfaltare a principalei artere de circulație a Sucevei au început și de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, miercuri seara fiind frezată o primă porțiune, pe sensul de coborâre spre Metro.
„Avem un nou șantier deschis în municipiul Suceava, de data aceasta, din partea cealaltă a orașului”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi, prezent în teren la demararea lucrărilor.
Acesta și-a cerut scuze în avans pentru disconfortul care va exista în trafic, chiar dacă se lucrează preponderent noaptea, și a precizat că lucrările dinspre Fălticeni sunt făcute cu o altă firmă de construcții.
„Dacă din Burdujeni a început reabilitarea axului central în urmă cu 25 de zile cu firma SUCT, pentru a câștiga timp am adus la lucru o altă societate comercială, Autotehnorom. Frezăm două – trei zile, după care asfaltăm”, a spus Lucian Harșovschi, care a menționat că astfel vor fi finalizate mai repede lucrările la axul central.
Viceprimarul a prezentat și un raport al evoluției lucrărilor de frezare/asfaltare pe Calea Unirii, unde o porțiune mai mare a fost decapată, fără a fi turnat asfalt, iar lucrarea merge mai greu pentru că la pasarela CFR sunt operațiuni mai dificile:
„În Burdujeni s-au frezat 25.000 de metri pătrați între giratoriul de la Orizont până la cel de la Dedeman, din care doar 5000 de mp sunt asfaltați, dar sunt echipe care lucrează în continuare acolo.
Pe porțiunea de la sensul giratoriu de la Orizont până la ieșirea spre Botoșani sunt 14.000 de metri pătrați care au fost decapați și deja sunt turnați”.
„Marea asfaltare” a bulevardului principal al Sucevei, de la un capăt la altul, a demarat la 12 ani de la lucrările similare precedente, timp în care traficul intens, dar mai ales cel greu, a lăsat „amprente”, în mai multe zone asfaltul fiind „vălurit”, iar în jurul capacelor de canalizare au apărut gropi.

Recomandări

Covor asfaltic nou pe drumul județean dintre Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirnei. Șoldan: „Este un drum care nu a mai văzut asfalt din 2015”

Șoldan anunță că, după o așteptare de nouă ani, drumul dintre Adâncata și Hănțești are din nou asfalt

CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești
CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești

CJ Suceava a modernizat încă două tronsoane de drumuri, în Voitinel și Șaru Dornei, care nu au mai fost asfaltate de mai mulți ani

Șoldan anunță începerea lucrărilor de refacere a rețelelor de electricitate și a drumurilor județene din localitățile afectate de inundații

La Cetatea de Scaun a Sucevei încep lucrările pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. Șoldan: „Acționăm acum pentru ca cetatea să rămână în picioare și peste 100 de ani”

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava