Sesizare

Asfaltarea bulevardelor principale ale Sucevei, cercetată de Departamentul pentru Luptă Antifraudă

Una dintre cele mai mari investiții derulate de municipalitatea suceveană în această vară – asfaltarea a 14 străzi, care includ și bulevardele principale, de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, a intrat în vizorul Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF).
În urma unei sesizări, inspectorii DLAF au stat vreo două săptămâni prin Suceava, verificând atât actele de organizare a licitației, documentațiile proiectului, cât și lucrările din teren.
„Până acum nu a fost formulată nici o concluzie în urma verificărilor. Din discuțiile pe care le-am avut cu ei, nu mi s-a spus că ar fi ceva în neregulă”, a precizat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Se pare că lucrările de asfaltare a bulevardelor principale nu sunt singurele lucrări pe bani publici verificate de reprezentanții DLAF în Suceava, pe perioada șederii lor fiind făcute vizite și în alte localități ale județului.

Recomandări

Reabilitarea canalizării de sub bulevardul principal continuă, inclusiv cu refacerea terenului afectat de săpături

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

Lucrări în regim de urgență la șoseaua de centură a Sucevei, pe sectorul spre Pătrăuți. Se va freza și asfalta doar noaptea