În ultimii 25 de ani au apărut pe piață așa-numiți regi ai asfaltului. Cele mai mari tunuri s-au tras la nivel național, dar nici Suceava nu s-a lăsat călcată în picioare, fie că a fost vorba de drumuri naționale, județene, prin municipiu sau de acum obsedanta șosea de centură.
La un moment dat, societatea județeană de drumuri și poduri a fost trimisă către faliment pe motiv de „asfaltări electorale”. Până acum nu s-a făcut nici o anchetă pe această temă pentru a se stabili dacă la mijloc au fost chestiuni de ordin politic, dar la cantitatea de documente ridicate de procurorii structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție nu ar trebui să avem prea mult de așteptat pentru a ne lămuri în această privință.
Am văzut în anii care au trecut firme de profil care au sucombat, dar și societăți care au plecat de la câteva roabe și măturoaie pentru a avea acum utilaje moderne. Firește, totul s-a făcut pe banii contribuabililor, cărora li s-a explicat ori de câte ori a fost nevoie că asfaltul nu rezistă la frig, la ceață și la greutatea bicicletelor și trebuie refăcut. Am văzut asfaltări peste asfaltări, dar asta nu a însemnat că am avut și șosele.
Pe principiul baladei Meșterului Manole, ce ziua se ridica, noaptea se sfărâma. Oricine are de tras o conductă de canalizare sau un cablu de internet sparge șoseaua, pe care, teoretic, trebuie să o aducă la același stadiu la final. Ceea ce nu se întâmplă niciodată. Nu ar fi mai simplu ca administrațiile locale sau conducerea județului să le impună celor care au de executat tot felul de lucrări să apeleze la tehnologia săpatului pe sub șosea? Adevărat e că aceste operațiuni sunt mai costisitoare, dar cu ce am greșit noi pentru a sponsoriza an de an lucrările unor persoane sau societăți particulare?
După ani și ani de furt cu și de asfalt cred că a venit vremea unor deconturi. Îmi leg speranțele că DNA va desluși măcar parțial această fraudă uriașă și că, pe viitor, nu se va mai fura ca până în prezent.
În caz contrar, nu-mi rămâne decât să pomenesc un cuvânt din „Asfalt Tango”, filmul românesc de acum 20 de ani: „Merde”. Sau căcat, că sună mai frumos în limba română.