Asfalt surpat din nou în centrul Sucevei, în sensul giratoriu de la Modern

Crater în carosabil în intersecția de la Modern, unde s-a mai prăbușit asfaltul de trei ori în ultimii doi ani

Un nou crater subteran s-a format în zona sensului giratoriu Modern, la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu, provocând surparea asfaltului, la nici două luni de la refacerea carosabilului după o altă surpare, în aceeași zonă.

Zona cu probleme a fost semnalizată, pentru a fi ocolită de șoferi, până la refacerea stratului suport al carosabilului și turnarea unui nou strat de asfalt.

Problema persistă în aceeași zonă în care o mașină aflată în trafic s-a scufundat cu roata în asfalt anul trecut, de atunci fiind făcute nu mai puțin de trei intervenții pentru remedierea problemelor de surpare a asfaltului, după ce stratul suport a fost spălat de apele din subteran.

Cauza problemei ar putea fi infiltrările de apă de la rețelele de canalizare din zonă, dar și nivelul freatic ridicat, mai ales după ploile din ultima perioadă.

Crater în carosabil în intersecția de la Modern, unde s-a mai prăbușit asfaltul de trei ori în ultimii doi ani
Crater în carosabil în intersecția de la Modern, unde s-a mai prăbușit asfaltul de trei ori în ultimii doi ani
Crater în carosabil în intersecția de la Modern, unde s-a mai prăbușit asfaltul de trei ori în ultimii doi ani
Crater în carosabil în intersecția de la Modern, unde s-a mai prăbușit asfaltul de trei ori în ultimii doi ani

Recomandări

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

Gropile și vălurirea asfaltului de pe bulevardul principal al Sucevei, reclamate de noua conducere, care condamnă „Marea Asfaltare”

Gropi și exemple de vălurire a asfaltului de pe bulevardul principal al Sucevei, refăcut în 2023