Nicolae Florentin Muscă (29 de ani), dezaxatul sexual de la Măzănăești care, la începutul lunii iunie a.c., a îngrozit un județ întreg, fiind acuzat că a atacat patru femei într-un interval de câteva zile, două dintre acestea fiind găsite fără suflare, una într-un tub colector de beton, cealaltă carbonizată în casa-i mistuită de flăcări, a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.
Aceasta este concluzia psihiatrilor de la Penitenciarul Spital Jilava, care, vreme de câteva săptămâni, l-au examinat pe Muscă.
Potrivit anchetatorilor, în perioada următoare, Nicolae Florentin Muscă va fi dat pe mâna judecătorilor, pentru omor deosebit de grav.
Nicolae Florentin Muscă a avut prima tentativă de viol în 2003, însă atunci a scăpat de pușcărie, fiind găsit fără discernământ.
În august 2005, a sechestrat și violat, într-un lan de porumb, aproape patru ore, o adolescentă în vârstă de 17 ani, iar pentru acea faptă a fost condamnat în 2007 și liberat în august 2009, pentru „bună purtare”.
În perioada 26 mai -11 iunie 2010, Muscă a fost acuzat că a atacat alte cinci femei, două dintre victime fiind ucise.
Din beciurile poliției, s-a „spovedit” anchetatorilor
Nicolae Florentin Muscă, care, inițial, nu a vrut să declare nimic, privind în gol și refuzând să vorbească, și-a dat drumul la gură și a început să le povestească anchetatorilor despre monstruoasele fapte pe care le-a comis.
Muscă s-a întors la locul crimelor, de data aceasta escortat de polițiști, și le-a explicat procurorilor criminaliști cu lux de amănunte cum și-a violat și ucis victimele.
A fost de acord să le spună totul anchetatorilor, cu o singură condiție: să nu fie ziariști de față și să fie văzut de cât mai puțină lume.
Muscă a mărturisit cum, pe data de 4 iunie a.c., a atacat-o pe Ilenuța Nuțu (42 de ani), în timp ce aceasta prășea singură pe câmp.
A bătut-o, a violat-o, a strâns-o de gât, după care i-a ascuns cadavrul, într-un tub colector de beton dintr-un șanț de irigare de pe câmpurile de pe raza satului Băișești.
Fără nici o remușcare a povestit și cum, în noaptea de 8/9 iunie a.c., a intrat în casa unei bătrâne de 90 de ani, din Măzănăești, în locuință aflându-se și fiica acesteia, în vârstă de 68 de ani.
Le-a lovit pe cele două bătrâne, iar pe aceasta din urmă a încercat să o violeze. Sexagenara s-a prefăcut moartă, iar Muscă a plecat din casă, nu înainte de a incendia locuința. Din fericire, bătrânele au reușit să stingă începutul de incendiu, cu ajutorul unui vecin, și să se salveze.
Prins după șase zile de căutări
În noaptea de 10/11 iunie a.c., Muscă a mai făcut o victimă la Pocoleni-Rădășeni.
A intrat în casa Mariei Alexandru, de 53 de ani, a violat-o și i-a dat foc, trupul neînsuflețit al femeii fiind găsit carbonizat printre ruinele casei incendiate.
Pe 11 iunie, la câteva ore după crima de la Pocoleni, Nicolae Florentin Muscă avea să fie prins pe raza comunei Baia de armata de polițiști care îl căuta de șase zile.
Un polițist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-a alergat aproape șapte kilometri, după ce a fost depistat cu o mașină de termoviziune.
Disperat, fugarul vroia să treacă râul Moldova și să fugă în pădure, însă a fost ajuns din urmă de oamenii legii.
„A înnebunit din clasa a VIII-a. L-o făcut să preacurvească”
În timp ce mai toată poliția din Suceava era pe urmele lui Nicolae Florentin Muscă, părinții acestuia, Rodica și Gheorghe Muscă, susțineau că tânărul, cel mai mare dintre cei trei copii ai lor, are probleme de comportament de la vârsta de 14 ani.
“El deodată o înnebunit. Din clasa a VIII-a. L-o făcut să preacurvească”, mărturisește Rodica Muscă.
Soțul ei, Gheorghe, explica reporterilor „Monitorului de Suceava” că fiul său e victima unor vrăji făcute de o femeie din sat, care se răzbună pe ei pentru un conflict mai vechi.
“Este o țigancă în Gura Humorului, îi dau 1.000 de euro și vă aruncă ceva în ogradă, nu vă dați seama, din om vă fac neom”, exemplifică bărbatul.
Cei doi părinți spun că, de când s-a liberat din penitenciar (n.r.-august 2009), fiul lor, Nicolae, a încercat să se reintegreze și s-a pocăit.
“Se ducea la adunare și, zi de zi, la muncă, la pocăiți. Venea frânt în fiecare seară. Fiul meu nu a știut de țigară, de discotecă, de cafea, n-o știut de nimic…”, a mai spus tatăl fugarului.
Cei doi părinți nu credeau atunci în acuzațiile ce i se aduceau fiului lor, cum că acesta ar fi un violator în serie care își omoară victimele.