În preajma aniversării nașterii lui Eminescu încep să circule tot mai abitir felurite texte, toate izvorâte din bune intenții, dar, multe, eșuate… în ridicol. Campion de departe este un oarecare Gheorghe Gavrilă Copil, ce-și adună articolele din „Dreptatea” și din publicații ocazionale în cărți pe care, din fericire, nimeni nu le ia în seamă. Pricina: totala inutilitate a oricărei polemici cu acest straniu personaj, cantonat într-o lume a ideilor puține, fixe și cam aiuristice.
Nu i se poate contesta reala fibră a patriotismului, nici legitimitatea țelurilor în numele cărora militează, ci logica strâmbă a tentativelor de demonstrație, saltul prin care ajunge la concluzii contondente ignorând realitatea premiselor, ca și hazlia tendință de a-și aroga la tot pasul merite cel puțin îndoielnice.
În sfera politicii (este unul dintre fondatorii PNȚCD) s-a ilustrat ca un zgomotos și exaltat militant pentru unirea Basarabiei cu România. Este convins că reîntregirea a fost conștient și malefic sabotată de inamicii naționali Iliescu, Roman, Năstase, Emil Constantinescu, Adrian Severin, Zoe Petre ș.m.a. (lista este interminabilă; aflăm printre cei incriminați și numele lui… Coposu!) Acești infami n-au vrut și nu vor unirea! Ba, autorul știe din sursă sigură (?!) că Iliescu ar fi solicitat ajutor militar Moscovei. A fost nevoie ca dl. G.G. Copil să intervină personal la Kremlin; drept urmare, Moscova a dat imediat înapoi și nu a mai trimis trupe în România…
Tot domnia sa demască vigilent compoziția cabinetului post-decembrist: „guvernul de după împușcarea lui Ceaușescu este format în întregime din evrei (cu o excepție, dar și acest ministru avea o viață întreagă de bolșevic)” – de unde se vede că bolșevismul poate servi și ca etichetă rasială… Din curiozitate, am revăzut lista guvernului Petre Roman, ornată cu „evreii” Mihai Chițac, Traian Băsescu, Teofil Pop, Nicolae Militaru (apoi Stănculescu), Mihai Lupoi, Mircea Angelescu, Petru Pepelea, Victor Surdu, Coriolan Babeți, Teodor Stolojan, Ioan Țipu, Nicolae Văcăroiu, Ion Columbeanu, Petre Plăcintă etc. etc. etc. – când i-o fi văzut dl. Copil la Sinagogă?
Cariera politică în PNȚCD a vizionarului autor a fost brutal întreruptă – cum credeți? – la cererea Moscovei. Ambasada URSS l-a chemat la ordine pe Corneliu Coposu și „am fost împins cu totală discreție din conducerea PNȚCD și de la „Dreptatea”. Rămas fără obiectul muncii în politică, omul nostru schimbă registrul și se hotărăște să deschidă ochii românilor cu privire la „neîndoielnica” asasinare a lui Eminescu. Culpabilă ar fi toată clasa politică a vremii: „Vina guvernanților români este în afara oricărei îndoieli” (iaca, eu unul, mă îndoiesc, na!); „conștienți de vina lor abominabilă, au avut grijă să n-o mărturisească nici în jurnalele lor personale”. Cine credeți că-s mafioții? Carol I, I.C. Brătianu, Titu Maiorescu, P.P. Carp. Dar și rușii (se putea?): „nu există îndoială că de Eminescu se ocupau serviciile secrete rusești” – n-o fi existând, dar eu iar mă îndoiesc, fiindcă, până acum cel puțin, nu s-a descoperit nici un indiciu în acest sens! Poetul n-ar fi fost niciodată bolnav și cu atât mai puțin nebun. Doctorii au mințit fără rușine, făcând parte din complot.
G.G. Copil își susține teza printr-o analogie cu propriu său destin. În 1971 era internat la Bălăceanca. Expertizat psihic, a primit diagnosticul „Fără tulburări psihice clinic manifeste. Are discernământul păstrat.” Bun, și ce ar trebui să înțelegem? Dacă, într-adevăr, psihiatrii mint, atunci autorului îi lipsește o doagă. Dacă tagma psihiatrilor nu minte, atunci, mergând pe firul analogiei, n-a mințit nici în cazul lui Eminescu, și ipoteza deplinei sănătăți mintale cade…
Cine a urmărit ansamblul discuțiilor privind eventuala asasinare a lui Eminescu (teză susținută și de cercetători onorabili) a avut a constata că acuza nu se întemeiază pe documente, ci mai ales pe… lipsa documentelor și că probele nu-s nici măcar circumstanțiale. Singurul și firavul reazim l-ar constitui îndemnul lui P.P. Carp „mai potoliți-l pe Eminescu!” Unii consideră că-i de-ajuns. O fi. Dar numai în mintea lor.